Roșiile produse în solariile legumicultorilor din șase localități din Olt, testate în laborator. Ce au descoperit specialiștii

0
2385

Roşiile produse în solariile legumicultorilor din Giuvărăşti, Gârcov, Izbiceni, Scărişoara, Tia Mare şi Pleşoiu au fost analizate în laboratorul Direcției Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Olt (DSVSA Olt), iar rezultatele probelor de laborator au arătat că sunt conforme.

Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Olt (DSVSA Olt) şi Direcţia Agricolă şi pentru Dezvoltare Rurală Olt (DADR Olt), au desfăşurat o acţiune comună, având drept scop verificarea producătorilor de tomate din judeţul Olt, beneficiari ai Programului “Tomata 2019“, în vederea determinării conţinutului de reziduuri a tomatelor comercializate către consumatorul final, atât pe piaţa locală, cât şi în diverse judeţe din ţară. Astfel, inspectori din cadrul DADR Olt au prelevat 10 probe de roşii de la  producători din localităţile Giuvărăşti, Gârcov, Izbiceni, Scărişoara, Tia Mare şi Pleşoiu. „Probele au fost recepţionate şi analizate în cadrul Laboratorului Sanitar Veterinar şi pentru Siguranţa Alimentelor Olt – Compartimentul de Control Reziduuri, rezultatele fiind corespunzătoare, conform buletinului de analiză numărul 30540/23.05.2019”, se arată într-un comunicat al DSVSA Olt.