RESTRICȚII. Carantină de noapte, certificat verde și magazine închise după ora 21.00

0
323

Comitetul Național pentru Situații de Urgență a aprobat, vineri, 22 octombrie, noile restricții pentru limitarea răspândirii infectărilor cu virusul SARS-COV2. Astfel, masca devine obligatorie în toate spațiile, iar circulația pe timp de noapte este interzisă, cu excepția vaccinaților sau a celor care au trecut prin boală. La nunți și la botezuri invitații pto participa doar dacă dețin certificatul verde. Majoritatea măsurilor se aplică pentru o perioada de 30 de zile.

Noile măsuri sunt cuprinse în Hotărârea 91 a CNSU și trebuie aprobate prin hotărâre de guvern.

Restricțiile aprobate de CNSU:

-interzicerea, pentru o perioadă de 30 zile, circulației persoanelor în afara locuinței/gospodăriei în intervalul orar 22,00-05,00, cu anumite excepții;

-interzicerea, pentru o perioadă de 30 zile, desfășurării activității operatorilor economici care activează în domeniul comerțului/prestărilor de servicii în spații închise și/sau deschise, în intervalul orar 21,00-05,00;

-activitatea restaurantelor, cafenelelor etc. în interiorul clădirilor și la terase să fie permisă până la 50% din capacitatea maximă a spațiului, în intervalul orar 05,00-21,00;

-interzicerea activității în baruri, cluburi și discoteci pentru o perioadă de 30 zile, precum și organizarea și desfășurarea evenimentelor private (nunți, botezuri, mese festive etc.), a concertelor și spectacolelor;

-interzicerea participării spectatorilor la competițiile sportive;

-accesul la toate activitățile și evenimentele organizate în perioada de 30 de zile conform prezentei hotărâri, să fie permis doar persoanelor vaccinate sau trecute prin boală;

-organizarea programului de lucru în regim de telemuncă sau muncă la domiciliu pentru cel puțin 50% din angajați;

-accesul vizitatorilor în toate instituțiile publice centrale și locale, operatorilor economici, care funcționează în clădiri de birouri private, să fie permis doar persoanelor care fac dovada vaccinării, trecerii prin boală în ultimele 180 de zile sau testării;

– vacanță de două săptămâni pentru toți elevii, urmând a fi emis ordinul de ministru privind modificarea structurii anului școlar 2021-2022;

-instituirea obligativității purtării măștii de protecție, în toate spațiile publice închise și deschise, precum și la locul de muncă și în mijloacele de transport în comun.

Este permisă deplasarea persoanelor care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2, deplasarea la serviciu și pentru asistență medicală de urgență, deplasarea persoanelor care sunt în tranzit, deplasarea persoanelor din motive justificate, precum vaccinarea, îngrijirea/însoțirea copilului, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități ori decesul unui membru de familie.

Persoanele vaccinate trebuie să prezinte certificatul verde, pe hârtie sau în format electronic.

Pentru verificarea motivului deplasării în interes profesional persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităților abilitate, legitimația de serviciu sau adeverința eliberată de angajator ori o declarație pe propria răspundere, completată în prealabil care trebuie să cuprindă numele și prenumele, data nașterii, adresa locuinței/gospodăriei, motivul deplasării, data completării și semnătura.

Cinematografele, sălile de fitness sau locurile de joacă, deschise la 30% din capacitate. Accesul doar cu certificat verde

Organizarea și desfășurarea activităților în instituții muzeale, biblioteci, librării, cinematografe, studiouri de producție de film și audiovizuală, instituții de spectacole și/sau concerte, școli populare de artă și meserii, organizate și desfășurate în spații închise sau deschise; săli de sport și/sau fitness; jocuri de noroc; piscine interioare; locuri de joacă pentru copii; săli de jocuri; târguri, bâlciuri, talciocuri, este permisă, în intervalul orar 05,00-21,00, până la 30% din capacitatea maximă a spațiului.

Se propune ca accesul la toate activitățile și evenimentele organizate în perioada de 30 de zile pentru care se propun măsurile din prezenta hotărâre, precum și accesul în cadrul centrelor comerciale, unităților de cazare, restaurantelor, cafenelelor sau altor unități de alimentație publică în care se pot consuma produse alimentare sau băuturi alcoolice sau nealcoolice comercializate, să fie permis doar persoanelor vaccinate sau trecute prin boală și care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2.

De asemenea, activitățile recreative și sportive să poată fi desfășurate în aer liber cu participarea a cel mult 10 persoane care nu locuiesc împreună și doar dacă toți participanții sunt persoane vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, respectiv se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2.

Masca de protecție devine din nou obligatorie în toată țara, indiferent de rata de infectare. Sunt însă câteva excepții de la purtarea măștii: copiii cu vârsta mai mică de 5 ani; persoanele care sunt singure în birou; prezentatorii TV și invitații acestora, cu condiția respectării distanței de 3 metri între persoane; reprezentanții cultelor religioase, în timpul slujbelor, cu condiția respectării distanței de 3 metri între persoane; persoanele care desfășoară activități fizice intense și/sau în condiții de muncă solicitante (temperaturi ridicate, umiditate crescută etc.) sau activități sportive.