În cursul zilei de miercuri, în Aula Magna a Universității de Medicină și Farmacie din Iași, studenții s-au întâlnit într-o videoconferință cu doctorul Renică Diaconescu, senatorul de Olt care a propus și a obținut modificarea legislației privind rezidențitul.
Viitorii medici i-au mulțumit senatorului pentru inițiativa sa ca vicepreședinte al Comisiei de Sănătate din Senatul României, datorită căruia s-au înscris la rezidențiat peste 8000 de tineri absolvenți pentru 4700 de locuri, iar numărul de locuri se va suplimenta cu peste 2000.
,,Era o problemă cu numărul de absolvenți și cu numărul de locuri scoase la concurs. Absolvenții Facultății de Medicină care rămâneau pe dinafară, după estimările noastre 700-1.000 de oameni, nu puteau să ia nici șomaj. Este singura facultate dupa a cărei absolvire nu puteai să lucrezi dacă nu intrai la rezidențiat, tinerii medici plecau în străinătate să lucreze sau să se specializeze! Peste 4-5 ani România ar fi rămas fără medici mai ales în orașele fără clinici universitare. Ar fi trebuit să prelungim activitatea unor medici peste vârsta de pensionare. Doresc ca tinerii medici să rămână în țara care i-a crescut și să trateze părinții și bunicii lor!”, a transmis Renică Diaconescu.