Registrul de evidenţă fiscală pentru contribuabili persoane fizice nu se eliberează de către organul fiscal

0
346

Administrația Județeană a Finanțelor Publice (AJFP) Olt aduce la cunoștința  persoanelor fizice care au obligaţia întocmirii registrului de evidenţă fiscală că trebuie să înscrie informaţiile care stau la baza determinării venitului net anual/pierderii nete anuale cuprinse în Declaraţia privind venitul realizat din România şi să înregistreze venitului brut anual în funcţie de natura activităţii, pe fiecare sursă din cadrul fiecărei categorii de venit.

Menţionăm că Registrul de evidenţă fiscală se completează anual cu totalul veniturilor şi totalul cheltuielilor efectuate în scopul realizării acestora, în anul curent, pentru întreaga perioadă de activitate desfăşurată în anul fiscal precedent, până la data depunerii Declaraţiei privind venitul realizat din România, dar nu mai târziu de termenul de depunere stabilit de lege, respectiv 25 mai”, a precizat Mihaela Marinescu, purtătorul de cuvânt al AJFP Olt.

 Registrul de evidenţă fiscală se întocmeşte în formă scrisă sau electronică, respectând modelul şi conţinutul precizat în Anexa 1 a Ordinului nr. 3.254 din 19 decembrie 2017 privind Registrul de evidenţă fiscală pentru persoanele fizice, se păstrează la domiciliul fiscal al contribuabilului/sediul asocierii  şi se completează într-un singur exemplar. Acesta nu se eliberează în formă tipizată similar registrului de evidenţă fiscală folosit de agenţii economici.

Ilie Bîzoi