O ştire cu o femeie care şi-a omorât copilul imediat după ce l-a născut mi-a întunecat o întreagă săptămână. N-am ştiut dacă să plâng sau să mă enervez. O altă ştire, dar cu o femeie care în luna a patra de sarcină a fost pusă să aleagă între propria viață şi viața pruncului, m-a făcut categoric să plâng. Pentru că alesese să-şi nască fetița, deşi ştia că nu va apuca s-o țină în brațe decât o singură dată.
Ce voiam să vă spun. Dincolo de dezbateri inutile şi inițiative cetățeneşti. Legile ar trebui să fie făcute pentru fapte, nu pentru ceea ce simți. Eu nu judec pe nimeni şi nici nu cred că e treaba mea ce fac alții cu viața lor. Nu mă certifică absolut nimic ca să fac pe păreloloaga şi nici nu-mi place să impun chestii. Sau să mi se impună.
Stânga o are pe dreapta. Albul îl are pe negru. Reflexia îşi are antireflexia. Aşa cum şi femeia îşi are bărbatul. Lumea merge pentru că lucrurile sunt făcute câte două complementare, nu câte două identice. Miracolul, singurul miracol pe care-l recunosc sunt copiii. Natural două lucruri identice nu pot produce nimic. Asta este esențialul. Argumentul suprem.
Mă uit la ai mei care taman ce-au împlinit 24 de ani de căsnicie. Mamaie cu tataie au vreo 46. Ceilalți mamaie cu tataie au constituit o familie timp de 58 de ani. Fiecare se completează cu celălalt, se-nțeleg din priviri, se cunosc atât de bine c-ar putea să mute munții din loc cu ușurință doar dac-o fac împreună. Asta-i familia tradițională.
Uneori avem aşa senzația că descoperim apa caldă. Că acuş s-au inventat şi amantlâcurile, şi jocurile politice şi restu’. Când, de fapt, singurul lucru care reuşeste să schimbe cursul vieții şi al istoriei este EDUCAȚIA. În fine, nu mă băgați în seamă. Sunt doar o neica nimeni de prin zonă.
