Referendum la Potcoava? Oraș sau comună? Pro sau contra?

0
742

Orașul Potcoava din Olt are o populație de 5.800 de locuitori, aproape cât o comună. Astfel că s-a tot pus în discuție de-a lungul timpului transformarea orașului într-o comună, lucru posibil doar printr-un referendum la nivel local.

Primăria Potcoava numără în acest moment 35 de angajați, în frunte cu domnul primar Nicușor-Manuel Enachioaia. Se spune că la ședința de consiliu local ce va avea loc vineri, unul dintre punctele de pe ordinea de zi va fi tocmai referendumul, iar inițiativa o va avea un consilier local PSD, deși consilierul nu are această competență. Consiliul local poate aproba la propunerea primarului inițierea unui referendum.

Primarul Potcoavei spune că nu știe încă dacă vor reuși. Încă studiază să vadă dacă populația vrea schimbarea localității din oraș în comună. Au mers în comună și au strâns semnături pe teren din partea celor care-și doresc această schimbare, iar primarul însuși a făcut o petiție online cu ajutorul site-ului avaaz.org, unde au semnat 361 de oameni, printre semnatari aflându-se și mulți cei care lucrează în afara granițelor țării. Faptul că din 4.800 de votanți, doar atât de puțini reușesc să se exprime față de această situație denotă faptul că pe oameni nu îi interesează mai deloc respectivul referendum. Tinerii cu atât mai mult nu sunt încântați de idee, deoarece sunt orientați spre creșterea condițiilor și a calității vieții: e mai bine să fii la oraș decât la țară.

Mai există încă o petiție online, inițiată de un locuitor din localitate, publicată încă din 2016 chiar pe site-ul petitieonline.ro, al cărei conținut este:

”-    Reducerea aparatului birocratic al Primariei Potcoava- organigrama si statul de functii in cazul comunei cuprinzand un numar de posturi mult mai redus, situatie in care s-ar face economii cu cheltuielile de personal, banii putand fi folositi pentru investitii;

–  Statutul de comuna ar corespunde situtiei reale de fapt, in conditiile in care, activitatile care se desfoasoara au un preponderent caracter agricol, caracter incompatibil cu statutul de oras si impediment pentru valorificarea acestui potential agricol, din perspectiva accesarii fondurilor europene, aferente acestui domeniu de activitate;   –  Gradul de saracie al populatiei este destul de ridicat, iar statutul de oras genereaza taxe si impozite intr-un cuantum mult marit datorita acestui statut;

– Disparitatile economice-sociale, in cazul orasului intre diferitele zone, sunt mult mai greu de eliminat sau macar de omogenizat, comuna oferind perspectiva unei dezvoltari unitare si concentrarea resurselor;

–  Din punct de vedere arhitectural si urbanistic, localitatea nu se ridica la standardele unui oras si pespectiva imediat urmatoare, demonstreaza ca acest lucru nu este posibil – Serviciile publice oferite populatiei, nu se ridica la nivelul serviciilor necesare unui oras, functioneaza haotic, resursele umane si financiare fiind folosite fara eficienta si fara a crea beneficii reale cetateanului – Comuna Potcoava, prin acest statut, ar putea deveni un pol de dezvoltare intre localitatile limitrofe cu acelasi statut, creandu-se astfel posibilitatea ca pe termen lung si in mod natural sa redevina oras

Oportunitatile de accesare a fondurilor europene pentru perioada de programare 2014-2020:  

– Programul National de Dezvoltare Rurala(PNDR) – program prin care se acorda fonduri nerambursabile de la Uniunea Europeana si Guvernul Romaniei pentru dezvoltarea economico – sociala a spatiului rural. Acest program este destinat mediului rural. Tipuri de investitii vizate prin PNDR:

-investitii in sectorul agricol – se adreseaza fermierilor si persoanelor juridice care desfasoara activitati agricole in spatiul rural, iar valoarea sprijinului poate varia in functie de tipul investitiei si de masura accesata astfel: de la 15.000 Euro pe masura 6.3 ,,Sprijin pentru dezvoltarea fermelor mici”, la 50.000 Euro pe masura 6.1 ,,Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri” si la Maxim 1.000.000 Euro pentru sectorul vegetal si 1.500.000 Euro pentru sectorul zootehnic pe masura 4.1 ,,Investitii in exploatatii agricol”;

-investitii in sectorul non-agricol – se adreseaza fermierilor si persoanelor juridice care desfasoara activitati agricole si doresc sa dezvolte activitati non-agricole in spatiul rural, iar valoarea sprijinului poate varia in functie de tipul investitiei si de masura accesata astfel de la 50.000 Euro/ 70.000 Euro pe masura 6.2 ,,Sprijin pentru   infiintarea de activitati neagricole in zone rurale”,la 200.000 Euro pe masura 6.4 ,,Investitii in crearea si dezvoltarea de activitati neagricole”;   investitii pentru infrastructura rurala de baza si protejarea patrimoniului cultural – se adreseaza comunelor si asociatiilor acestora, ONG-urilor si unitatilor de cult din spatiul rural, prin masura 7.2

– ,,Investitii in crearea si modernizarea infrastructurii de baza la scara mica” in functie de tipul investitiei valoarea poate sa ajunga pana la 2.500.000 Euro si prin masura 7.6 – ,,Investitii asociate cu protejarea patrimoniului cultural” valoarea poate sa ajunga pana la 500.000 Euro;   Investitii in infrastructura de acces agricola si silvica – se adreseaza unitatilor administrativ teritoriale si/sau asociatii ale acestora, iar valoarea investitiilor poate fi de 1.000.000 Euro. ”

Această petiție a obținut până în acest moment doar 8 semnături, câteva dintre ele fiind de la oameni din alte localități.

Rămâne de văzut dacă într-adevăr se va face sau nu un referendum local și care vor fi consecințele acestuia.