Realizarea drumului expres Craiova-Pitești, în linie dreaptă

0
1168

Prim-ministrul Ludovic Orban, însoțit de ministrul Transporturilor, Lucian Bode, de ministrul Tineretului şi Sportului, Ionuţ Stroe, și de şeful cancelariei, Ionel Dancă, au fost prezenţi vineri, 22 noiembrie,  la Balş, pe şantierul tronsonului 2 al Drumului Expres Craiova – Piteşti pentru a înmâna constructorului celor aproape 40 de kilometri de drum expres care traversează jumătate din judeţul Olt ordinul de începere a lucrărilor.

Tronsonul 2 are o lungime de 39,85 km, este format din două loturi, și se întinde între km 17+700 și km 57+550 și are ca punct de început limita dintre județele Dolj și Olt, iar ca punct final în apropierea municipiului Slatina, la intersecția cu DN 65B în zona localității Valea Mare. Acesta traversează teritoriile administrative ale următoarelor localități: Balș, Bârza, Piatra Olt, Slătioara, Ulmi, Milcov, Slatina și Valea Mare.