RCS RDS umblă la grila de programe! Ce are de gând să facă Digi!

0
733

Două noi posturi de televiziune sunt disponibile în rețeaua Digi RCS – RDS. Este vorba despre Medika TV și NCN. Primul canal are tematică medicală, în timp ce al doilea post TV este unul de știri, având sediul în Cluj. Cele două posturi erau disponibile în grila altor operatori de cablu.

Rețeaua de televiziune prin cablu le oferă noi canale de televiziune abonaților săi din această lună. Astfel, Medika TV va fi pe poziția 122 în grila Digi RCS – RDS, iar NCN pe poziția 126. Cele două posturi erau disponibile în rețelele UPC, Telekom și Ines, scrie paginademedia.ro.

Medika TV aparține de Grupul Evenimentul Românesc, deținătorul mai multor televiziuni locale și a mai multor posturi de radio. Canalul are tematică medicală și difuzează documentare de nișă produse de nume importante în mass-media (spre exemplu BBC) și dezbateri cu oameni din domeniul medical.

Ce aduc nou Medika TV și NCN în televiziunea din România

“Avem toată convingerea că Medika TV va căpăta încrederea tuturor profesorilor, medicilor, studenţilor şi a instituţiilor care îşi vor găsi aici acea platformă de comunicare, într-o formă agregată, astfel încât dezbaterile şi informaţiile rezultate să se concretizeze într-un reper ce poate ajuta la însănătoşirea sistemului medical”, spunea directorul general al televiziunii, Vlad Pufu, conform Adevărul.

De cealaltă parte, NCN a fost fondat la Cluj de Liviu Alexa, fost jurnalist la Antena 3. Postul a fost inițial unul de nivel local, proprietarul obținând apoi licența națională de la CNA. Alexa spunea că televiziunea sa de știri va urma modelul Euronews cu buletine de știri fără speakeri și cu scurte emisiuni tematice.

„Ne dorim să ocupăm o zonă pe care noi credem că avem puterea să ne mișcăm mai bine. Ne dorim să facem nu o clonă de Euronews ci să facem un post care să replice ideea postului european de știri, evident adaptat la nivel local. Avem și puterea să ne finanțăm și din puterea noastră, dar avem și o echipă care să se ocupe de acest proiect”, a spus Liviu Alexa în fața membrilor CNA, conform Pagina de Media.

Sursa: fanatik.ro