Răzvan Raț, în afară de aroganță, nimic nou

0
1849

”De mic copil am avut un singur vis: ”să ajung fotbalist”, vis minunat, care cu optimism, dăruință și ambiție mi s-a îndeplinit. A fost un drum greu, cu multe sacrificii și multă sudoare, de aceea vreau să ofer tuturor copiilor din Slatina, precum și din împrejurimi, șansa de a ”visa” la fel ca și mine, dar în același timp și posibilitatea ca visul lor să devină realitate”, ne întâmpină pe site la pagina denumită ”Prezentare concept”. Însă ce vrea Școala de Fotbal Răzvan Raț să întreprindă, ce scopuri și obiective are în vedere, cum se vede în viitor trebuia să ne spună luni chiar inițiatorul acesteia.

În incinta hotelului Zytto a avut loc o conferință de presă. Care ar fi trebuit să-nceapă la ora 12.30, după cum a fost anunțată, însă 40 de minute mai târziu, după ce am fost mutați dintr-un birou într-un apartament al hotelului, unde nu era căldură, fotbalistul român care a jucat peste 100 de meciuri în competițiile europene și-a făcut apariția. Frumos, elegant, cât de cât.

Și-a motivat întârzierea: ”Cred că cu toții ne-am uitat la Halep”, deși meciul se terminase deja de o oră. ”Vă țin doar trei minute, fără cameră, e doar un anunț a ceea ce se va întâmpla în continuare, pentru că la momentul ăsta nu suntem organizați. Practic, urmează”, începe Răzvan să ne povestească. Și sper să nu rămână doar povești, din moment ce nu are stabilit mai nimic concret și toate urmează a fi adaptate pe parcurs.

”Lumea înțelege foarte puțin diferența între Școala de Fotbal și Academie. Ca să fie Academie, trebuie să ai infrastructură, tre’ să… De asta și spun, că la momentul ăsta nu avem. Școala a fost și este în funcțiune, în acest moment sunt aproape 50 de copii înscriși. Practic problema este transformarea ei în Academie”, își dă și fotbalistul cu seama că va fi un pic mai complicat să treacă de la idée la concret.

Să punem bazele unui proiect mai interesant. Totul depinde la momentul ăsta”, conchide Raț. Viitorul pe care îl folosește în exprimare, incertitudinea, nesiguranța creionării cu adevărat a ce va să fie noua Academie poate vine și din faptul că nu s-a purtat încă nicio discuție cu reprezentanți ai administrației publice locale.

De admirat însă că-și dorește să ajute și în toată perioada când a lipsit din țară, a căutat să se informeze: ”Acum că m-am întors în țară, mă pot ocupa mai îndeaproape de proiect. Am de unde să mă inspir, am foarte multe contacte, multe uși care mi se deschid pentru schimburi de experiență.” Sportivul nu crede că banii vor fi neapărat o problemă, însă nici n-a declarat că ar fi dispus să scoată masiv din buzunar: ”După ce ai bani de infrastructură, vom vedea ce se va întâmpla, vor fi parteneri, sponsori.”

Îl consider un norocos pentru că a avut parte de experiențe fotbalistice la care nu au mulți acces, dar pentru care nici nu au depus effort la fel de tare cum a făcut-o el: ”Cred că e foarte important că după atâta timp petrecut în străinătate, am avut posibilitatea să văd multe lucruri, să învăț multe lucruri din țări și fotbal unul mai diferit de celălalt.”

”O să încercăm să modelăm întâi caractere și apoi fotbaliști”

Răzvan Raț mizează pe educația micuților care îi vor călca pragul. Visurile sale sunt mari, sunt realizabile, însă mi-aș dori să văd ceva mai bine determinat, nu doar niște cuvinte frumoase care dau bine pentru oricine le-ar scoate pe gură, fraze care îți gâdilă urechea, menite să ajute la formarea unei imagini optime de ansamblu.

”Ceea ce vreau este să ajut, să conving copiii că se poate atâta timp cât ai un drum stabilit. Este important și rolul părinților, cum îi susțin ei și cum îi educă în acest sens. Ce vrem noi să facem este să încercăm să modelăm întâi caractere și apoi fotbaliști. În fotbalul de astăzi, la transferurile mari în primul rând antrenorii se interesează de cum este jucătorul ca om, pentru că să analizezi jocul pe teren este simplu”, spune Raț.

Talentul este o mică parte din ceea ce înseamnă succesul.”

Sportivul de performanță este conștient de faptul că abilitățile pot fi naturale sau deprinse după multă muncă, astfel că se așteaptă de la viitorii elevi să muncească mult, să se țină de treabă și să nu renunțe. ”Talentul este o mică parte din ceea ce înseamnă succesul. Vom încerca să le explicăm copiilor tehnici, însă aceștia percep fotbalul ca o joacă până undeva în jurul vârstei de 10 ani”, zice cel care a început să aibă contact cu mingea de fotbal încă de la 6 anișori.

Îmi doresc ca data viitoare când ne cheamă la o conferință, să aibă ceva materializat, să nu ne mai învârtim în jurul unei idei, ci să dezbatem ce și cum este mai bine pentru băiețeii care vor să-i calce pe urme.