Răsturnare de situație în dosarul „Caracal”: Gheorghe Dincă dă în judecată statul român și cere bani

0
519

Răsturnare de situație în dosarul „Caracal”. Gheorghe Dincă dă în judecată statul român și reclamă că nu ancheta penală nu a respectat procedurile în vigoare.

Presupusul ucigaș al Alexandrei și al Luizei vrea să obțină bani de la statul român, motiv pentru care depus o plângere la CEDO, în care s-a plâns, pe parcursul a patru pagini, că ancheta penală nu a fost făcută corect, conform Antena 3.

„Cercetările efectuate în dosar au fost făcute într-un mod total neprofesional pentru că i s-a promis de la început că i se va asigura ajutorul. Rapoartele de expertiză făcute de medicii legiști s-a dovedit că nu au respectat lege.

Medicul care a eliberat certificatul constatator de deces pentru Alexandra a declarat că nu a respectat legea codului civil. Medicul genetician a spus că nu cunoaște din ce elemente dentare ar fi prelucrat ADN-ul din punct de vedere anatomic, adică dacă s-a luat din incisivi, molar sau premolar” a explicat avocata mamei Luizei, Carmen Obîrşanu.

Medicul care a emis certificatul de deces al Alexandrei Măceșanu, audiat la Tribunalul Olt. Avocat: „Se eliberează dacă există un cadavru. Aici nu a fost niciun cadavru”

Doi medici de la INML au fost audiați, în 9 februarie, în Dosarul Caracal. Unul dintre specialişti este cel care a emis certificatul de deces al Alexandrei Măceşanu.

Experţii de la Institutul Național de Medicină Legală sunt cei care au examinat fragmentele osoase care s-au găsit în butoiul din curtea lui Gheorghe Dincă, despre care procurorii au spus că ar exista date clare că ar aparţine Alexandrei Măceșanu.

Doctorițele au recunoscut în fața judecătoarei că au făcut o expertiză care nu poate să stabilească ADN-ul și că nu știu din ce elemente dentare au recoltat ADN-ul, susține avocata familiei Melencu, Carmen Obârșanu.

Avocată: „Aici nu a fost niciun cadavru”

„Este strigător la cer. Doctorița Roșu, cea care a emis certificatul de deces al Alexandrei Măceșanu, a spus că este o practică să emită certificat constator de deces în condițiile în care se încalcă ordonața 1 privind reglementarea activității medicinii legale și articolul 50 din Codul Civil (…) Medicul poate elibera ceertificat constator în condițiile în care există cadavru. Aici nu a fost niciun cadavru, deci trebuia să există o hotărâre judecătorească de declare a morții”, a declarat Carmen Obârșanu.

Și Aurel Moldovan, avocatul familiei Măceşanu, susține că nu a aflat nimic nou la termenul de miercuri. Acesta susține că doctorițele au dat răspunsuri ambigue la întrebări concrete.

Ni s-a comunicat că ADN-ul a fost extras din pulbere, din patru elemente macinate care au fost făcute pulbere. Nu am aflat nimic. Probabil le-a fost teamă. Am solicitat ca pentru următorul termen să dispună efectuarea unei adrese la INML, pentru a vedea care este aparatul care a determinat stabilirea ADN-ului”, a spus avocatul Moldovan.

Termenul de judecată de miercuri a durat mai bine de cinci ore. Următorul termen va avea loc pe 16 martie.  Pe 14 aprilie se împlinesc 3 ani de la dispariția Luiziei Melencu, iar familia fetei susține că nu a aflat nimic nou.

Gheorghe Dincă este acuzat pentru 8 infracțiuni, trafic de persoane, trafic de minori, viol – două infracțiuni, omor calificat – două infracțiuni și profanarea de cadavre sau morminte – două infracțiuni. Complicele său, Fane Risipițeanu, este acuzat de viol în cazul Luizei Melencu.

Sursă: gandul.ro