O elevă de la CN „Ion Minulescu” Slatina a fost diagnosticată cu tuberculoză. Toți colegii și profesorii adolescentei vor ajunge la medic, pentru efectuarea unui examen radiologic.
„Pe 2 martie, la nivelul județului Olt, a fost depistat un caz nou de tuberculoză. Este vorba despre o persoana de sex feminin, în vârstă de 18 ani, care frecventează o colectivitate de învățământ liceal. În cadrul anchetei epidemiologice s-a constatat că pacienta a dezvoltat pusee de infecții respiratorii ale căilor superioare de tip viroze, pentru care a fost tratată prin medicul de familie. Medicul de familie a decis și un examen de specialitate prin cabinetul de pneumologie, ocazie cu care s-a efectuat un examen direct de sputa cu rezultat pozitiv. Din 2 martie, pacienta este internată în Secția de Pneumologie a Spitalului Slatina, respectiv Scornicești. Au fost identificați pentru examenul radiologic toți contacții din familie și colectivitate, atât colegii de clasă, cât și cadrele didactice care predau la clasa respectiva ”, se arată într-un comunicat al DSP Olt.
Autoritățile au anunțat că se va face o dezinfecție de tip terminal la nivelul colectivității de învățământ.