Rachete antigrindină pentru protejarea culturilor din Olt pot fi lansate din două puncte

0
629

Autoritățile au pregătit Sistemul național antigrindină, cele șase unități fiind gata să intervină, iar fermierii să nu fie afectați de fenomenele meteo periculoase.

„Sezonul de combatere a căderilor de grindină din acest an a început în 15 aprilie, cele șase unități operaționale din cadrul Sistemului național antigrindină și de creștere a precipitațiilor (SNACP) fiind pregătite pentru realizarea intervențiilor active în atmosferă în scopul reducerii riscurilor de fenomene meteorologice periculoase”, au transmis reprezentanții Ministerului Agriculturii.

Pentru protejarea culturilor din județul Olt, pot fi lansate rachete antigrindină din punctele de la UPCCG Prahova și UCCG Oltenia (punct de lucru Drăgășani).

Astfel, în sezonul 2022 de combatere a căderilor de grindină, respectiv în perioada 15 aprilie-15 octombrie, Unitățile de Combatere a Căderilor de Grindină (UCCG) vor proteja o suprafață de cca. 2,2 mil. ha, prin funcționarea, pentru început, a unui număr de 94 de puncte de lansare (PL), amplasate astfel:
-UPCCG Prahova care asigură, cu 22 de PL, protecția culturilor agricole în județele Prahova, Buzău, Teleorman și Olt;
-UCCG Iași care asigură, cu 16 PL, protecția culturilor agricole din județele Iași și Vaslui;
-UCCG Vrancea care asigură, cu 20 PL, protecția culturilor agricole în județele Vrancea și Galați;
-UCCG Oltenia care asigură, cu 19 PL, protecția culturilor agricole din județele Olt, Dolj, Vâlcea și Mehedinți;
-UCCG Timiș care asigură, cu 7 PL, protecția culturilor agricole din județul Timiș
-UCCG Mureș care asigură, cu 10 PL, protecția culturilor agricole din județul Mureș.

Alte 12 PL din cadrul UCCG Timiș și Mureș se află în diferite stadii de realizare (construcție, finalizare lucrări, dotare sau punere în funcțiune) urmând a intra în operare pe parcursul sezonului.

În ultimii ani, suprafața protejată a crescut constant, de la 116.000 ha protejate împotriva fenomenelor meteorologice periculoase, în anul 2015, la peste 1,5 mil ha în anul 2021, cu perspectiva de a depăși 2,3 mil ha în acest sezon.