Puncte de informare și asistență medico-socială în trei zone din Slatina

0
248

În această perioadă caniculară, primăria municipiului Slatina a amplasat containere amenajate ca Puncte de informare și asistență medico-socială în trei zone intens circulate din municipiul Slatina, Fântâna Speranței, Zahana și Poliția circulație dedicate cetățenilor care trec prin preajmă și nu se simt bine; slătinenii și nu numai se pot odihni și primi asistenta necesară de personalul specializat și prezent la datorie în aceste containere.
”Pentru a veni în sprijinul locuitorilor orașului nostru în perioada caniculară (începând chiar cu avertizarea de cod galben), am amplasat containere amenajate ca Puncte de informare și asistență medico-socială (puncte temporare de lucru ale Direcției Asistență Socială Slatina) în trei zone intens circulate din municipiul Slatina (Fântâna Speranței, Zahana și Poliția circulație).
Aceste puncte oferă tuturor celor care le trec pragul servicii de prim-ajutor și informații generale despre activitatea desfășurată de autoritatea publică locală.
Vă aducem la cunoștință faptul că spațiile, dotate corespunzător (climatizare, truse de prim ajutor, dozatoare de apă, etc.) vor funcționa, în principal, în condiții de avertizare meteorologică, atât în sezonul cald cât și în sezonul rece oferind consiliere și asistență medicală specifică.
În sezonul rece se pot oferi inclusiv ceai cald și pături. În ambele sezoane va fi un loc în care cetățenii care trec prin preajmă și nu se simt bine se pot odihni și primi asistenta necesară.
Mai mult, prin punctele de informare se pot disemina informații generale privind activitatea desfășurată de autoritatea publică locală.” a declarat edilul Slatinei, Emil Moț.

Florina DINU