PSD va cere în Coaliția de guvernare suspendarea importurilor de produse agro-alimentare din Ucraina

0
92

PSD a anunțat că va cere în Coaliția de guvernare adoptarea unei decizii care să dispună Guvernului României să emită ”în regim de urgență” un act normativ pentru suspendarea temporară a importurilor de produse agro-alimentare din Ucraina.

O astfel de măsură este necesară pentru protejarea fermierilor români, în contextul în care compensările primite din partea Comisiei Europene nu pot acoperi valoarea totală a daunelor suferite de aceștia.

PSD susține ca statele din Estul Europei care au fost afectate de exporturile din Ucraina să poarte o negociere comună cu reprezentanții Comisiei Europene și cu partea ucraineană, astfel încât măsurile de sprijin destinate agriculturii Ucrainei să nu afecteze interesele fermierilor din statele învecinate.

În același timp, PSD consideră că România trebuie să sprijine în continuare Ucraina prin facilitarea tranzitului de produse agro-alimentare din această țară, către alte state din Uniunea Europeană sau către rutele comerciale de la Marea Neagră.” transmite PSD.