PSD Olt continuă tradiția de 1 Mai

0
814

După trei ani de pauză, PSD Olt va sărbători 1 Mai în aer liber, la malul Oltului, în zona Căcâna, din preajma Stației de epurare a orașului Slatina. 

Liderul PSD Olt, Marius Oprescu, a precizat că tradiția organizării petrecerilor câmpenești de 1 Mai a început în urmă cu mai bine de 10 ani.

„Sunt mai bine de 10 ani când am început această tradiție a sărbătoririi zilei de 1 Mai cu toată organizația Slatina, dar și cu liderii organizației din județ, cu toții am ieșit pe fiecare an la iarbă verde, mai puțin în ultimii trei ani, în 2019, pentru că a fost campania electorală, 1 mai a căzut în campania electorală de la Europarlamentare și nu aveam voie să facem o astfel de sărbătoare, și, așa cum știți, în 2020 și 2021 din cauza pandemiei nu am ținut această sărbătoare. Anul acesta revenim, vom fi 1.000 de inși la iarbă verde, cu toții vom încerca să petrecem ziua împreună și să socializăm”, a spus președintele PSD Olt, Marius Oprescu.

Secretarul general al PSD, Paul Stănescu, a confirmat participarea la evenimentul de duminică de la Slatina.