Cu lacrimi în ochi, cu zâmbetul pe buze și cu bucuria în suflet, foștii elevi ai Liceul de Matematică-Fizică, actualmente Colegiul Național ”Ion Minulescu”, promoția 1991, și-au dat întâlnire, sâmbătă 22 octombrie, pentru a celebra revederea de 31 de ani. Evenimentul a debutat în amfiteatrul unității școlare, acolo unde foștii elevi și cadrele didactice au depănat amintiri, conturând o punte de legătură între trecut și prezent.
Ca orice eveniment școlar, și acesta a debutat cu melodia GAUDEAMUS IGITUR, urmat de un moment de reculegere pentru cei care nu mai sunt printre noi (colegi, profesori, părinți, prieteni, frați etc.).
Atmosfera a fost întreținută de două tinere eleve ale Colegiului Național ”Ion Minulescu”, Alexia și Teo, care au interpretat melodia ”Ani de liceu”.
Tot evenimentul a fost transmis în sistem videoconferință pentru a-i avea aproape și pe cei plecați peste hotarele țării care din diferite motive nu au putut ajunge la Slatina.
Aurel Voiculescu a descris în câteva cuvinte bucuria revederii: ”Mă bucur enorm că sunt printre voi și sunt convins că și prietenul nostru Ionuț este prezent în spirit prin fiul său Răzvan. Nu vreau să vă zic prea multe despre mine, pentru că sunt convins că exista oameni mult mai în măsura ți mai competenti de a face acest speech. Însă am să vă spun o poveste: acum ceva vreme am întrebat un profesor. „Domnule profesor, care este generația dumneavoastră preferata?” Mi-a răspuns că mai demult erau niște elevi nu așa de înstăriți ca în ziua de azi, pe vremea aia se lua pâine cu cartela și portocalele erau doar pe pile. Acei oameni au muncit foarte mult și au ajuns oameni mari: dascăli, medici, avocați. Am fost destul de confuz la răspunsul vag și l-am întrebat: „Care este motivul succesului lor”. Răspunsul a venit atât de simplu și răspicat „Doamne cât i-am iubit!”.”
Aurel atunci s-a uitat in sala de amfiteatru și s-a adresat colegilor de generație : ” dacă va regăsiți in acesta poveste , va rog sa va ridicați și sa-i aplaudam împreuna pe dascălii noștri .
Festivitatea din amfiteatrul liceului s-a încheiat cu un ropot de apaluze dedicat dascălilor care din copii timizi, cu codițe împletite și minți zburdalinice au creat oameni mari: medici, profesori, oameni de știință, afaceriști etc.
A doua parte a reuniunii s-a desfășurat într-un restaurant cochet din municipiul Slatina, acolo unde promoția 1991, alături de parteneri, cadre didactice și chiar copii, actualmente elevi ai Colegiului Național ”Ion Minulescu” au petrecut până în zori.
Surpriza serii a fost inegalabilul Ștefan Bănică Jr. care a întreținut atmosfera, invitându-i pe toți, de la cel mai mic la cel mai mare, pe ringul de dans.
Invitații s-au distrat pe cinste, s-au bucurat de preparate alese, băuturi fine, candy&bar, tort aniversar și chiar de un superb foc de artificii, toate acestea datorită fostului elev, Aurel Voiculescu, care lupta de fiecare dată să adune cât mai mulți colegi și profesori la revederile periodice din cinci în cinci ani.
MESAJELE DASCĂLILOR PENTRU PROMOȚIA 1991
”La această întâlnire, cred că am emoții mai mari ca ei. Au fost o generație de aur, cu suflete calde pe care le-am iubit, le-am sfătuit și astăzi îmi mulțumesc pentru dăruirea de care am dat dovadă. Ca dirigintă m-am apropiat de ei, am rămas același dascăl pe care mulți îl știu și emoțiile sunt copleșitoare. Este minunat să îi vezi cum acum au copii mari, unii chiar studenți, elevi și le doresc din tot sufletul împlinire și sănătate multă. Am ieșit la penise de 10 ani, dar pe unii din copiii lor i-am avut elevi” a transmis Rodica Suschevici, profesor de limba engleză.
”Este o întâlnire binevenită pentru că ei sunt o promoție care au intrat la școală în perioada lui Ceaușescu și au terminat după Revoluție. A fost o promoție foarte bună, în perioada aceea eu am fost și directorul liceului și eram mândru că am rezultate bune cu acești copii. Este foarte frumos să ne întâlnim, să mai depănăm amintiri, este o chestiune care te bucură la un moment dat. Pe noi, care suntem deja pensionari, ne bucură să ne revedem cu ei și să destăinuim amintiri” a precizat Mircea Popescu, profesor de matematică.
”Este o mare bucurie pentru mine că sunt aici. Sunteți generația care a rămas unită, spre deosebire de generațiie de acum care sunt de un egoism exacerbat. Sunteți generația care de câte ori vă întâlniți, observ, sunteți prieteni, ați rămas aceeași copii inocenți și frumosși de acum câțiva anișori. Ați avut și un nucleu de colegi foarte inimoși care va strâns în jurul lor și vă spun, pentru mine este o mare plăcere să vin să vă văd. Nu vreau să spun că clasa pe care am avut-o eu a fost o clasă deosebită, toți ați fost niște copii deosebiți. Să ne revedem cu bine de câte ori doriți căci pentru mine este o mare, mare plăcere.” a subliniat Eduard Buzdugan, profesor de matematică.
”Bine ați venit. Mă bucur foarte mult și transmis un salut deosebit pentru XII C, este promoția mea de sufelt. Chiar dacă am avut de-a lungul anilor și ale promoții, pentru mine această promoție și cea din 2017 rămân unice. Sunt încă în activitate, fac ceea ce am făcut din totdeauna, ceea ce mă pricep bine, adică predau fizică. Am venit cu o plăcere deosebită. Cu unii de la XII C mă mai întâlnesc, cu Șerban ca pacient. Dacă este să vă spun cum este acum față de cum era când ați fost dumneavoastră este o mare, mare diferență. Lumea s-a schimbar, important este să ne schimbăm și noi și să fim pe placul elevilor de astăzi. Eu sper că am reușit”, a precizat Dumitru Combei, profesor de fizică.
”Bună ziua, și nu uitați, vreți nu vreți, eu am fost printre cei mai vechi profesori ai acestui liceu. Tot ce vedeți aici am construit împreună cu elevii. Anul acesta am avut întâlnirea de 50 de ani a unei promoții unde am fost diriginte. În afară de sport am mai avut pasiune poezia, poate nu știți. Mi-a plăcut viața în acest liceu și încă mai păstrez legitimația de profesor dată de domnul Pintescu. Trăiesc cu emoții, în 67 am fost repartizat ca profesor. Vin în fiecare an cu plăcere și mă întâlnesc cu dumneavoastră. Mulțumesc pentru invitație, vă doresc o viață lungă, bucurii și țineți de viața dumneavostră!” a precizat Chițoiu, profesor de educație fizică și sport.
”Dragii mei, sunt foarte bucuroasă că mă aflu aici, sunteți una dintre generațiile mele iubite, m-am simțit foarte bine astăzi cu voi, cum de altfel m-am simțit bine și la clasă cât timp voi ați fost elevi și eu eram undeva mai sus ”doamna profesoară”! Acum vreau să vă spun că, dacă îmi permiteți, egala voastră. Vă felicit pentru organizare, apreciez faptul că nu ați vrut să faceți petrecerea numai voi cu voi și ați ținut foarte mult să faceți petrecerea șivoi cu noi, așa că noi suntem alături de voi! Vă urez tot ce este mai frumos pe lume! Vă sărut și vă îmbrățișez pe toți!” a transmis Peridia Iorga Stoichescu, profesor de chimie.
MESAJELE ELEVILOR PROMOȚIEI 1991
”Evenimentul a fost destul de greu de făcut. Suntem 119 elevi și 21 de profesori, plus câțiva invitați. Cred că am început să ne gândim la acest eveniment din iulie, am deschis un cont unde s-au virat banii, eu am fost pe partea de buget, colegul meu Aurel Voiculescu s-a ocupat de partea artistică, avându-l invitat special pe Ștefan Bănică Junior, colega mea Sonia, care este profesor la Minulescu s-a ocupat de întâlnirea de la școală. Mă simt foarte bine și sper ca toți să se simtă la fel! Cu unii dintre colegi poate nu ne-am văzut de 10, 20, 30 de ani! Sper să fie bine până la final”, a declarat Alina Firică, organizator și elevă a promoției 1991.
”Este o mare bucurie că repetăm această experiență o dată la cinci ani, încă din anul 2001, noi fiind absolvenți 1991. Sigur, este o experiență unică să fii în același timp gazdă și invitat, poate chiar un paradox, cu atât mai mult cu cât și copiii mei au învățat la Minulescu. Astăzi a fost o zi specială pentru că am organizat întâlnirea într-un format unic și anume în loc să strigăm cataloagele, am strigat încadrarea și am aplaudat la scenă deschisă pe foștii noștri profesori, cei mai mulți pensionari. Dumnealor nu se așteptau la un asemenea program și tot ca noutate i-am adusă în sală pe copiii colegilor care învață la Minulescu și ai căror părinți sunt din această generație. Drăguț este că la trei dintre copii foștilor mei colegi le sunt dirigintă, iar pe alți câțiva îi am elevi la clasă. Sigur, am făcut tot cea am crezut eu că este mai bine și mai frumos ca oamenii să se simtă bine, să se simtă ca acasă și ținând cont de câte mulțumiri și felicitări am primit cred că am reușit acest lucru. Sigur că de-a lungul timpului, mi s-a propus pe când eram studentă să vin la Minulescu pentru că nu erau profesori de engleză, iar primul meu gând a fost cum să trec prin cancelarie și să mă întâlnesc zilnic cu domnul Combei, fostul meu diriginte. Până la urmă am reușit, m-am descurcat. Am mai fost colegă și cu alți profesori, acum tot mai puțini pentru că anii au trecut. Este bine, este frumos este ceva care ne umple sufletele de bucurie, ne încarcă pozitiv, este ceva ce probabil toate generațiile ar trebui să facă pentru că bucuria regăsirii este una aparte! Avem parte de multe bucurii în viață, dar parcă aceasta a regăsirii are rezonanță. Colegii au fost foarte încântați că am făcut acest experiment și am avut practic trei generații: profesori, elevi și copiii elevilor. Copiii au fost surprinzători, au ascultat cu atenție, au fost încântați, și au trăit o experiență pe care probabil puțini copii o trăiesc în viață, să participie la o revedere de liceu a părinților lor. Ne-am bucurat de prezența domnului director Moraru, a domnului de la tehnic, școala a fost deschisă și i-am primit cu drag. Și oamenii școlii s-au bucurat de bucuria noastră!” a transmis Sonia Ungureanu, profesor de limba engleză la Colegiul Național ”Ion Minulescu„, fostă elevă și organizator.
”A fost de vis, a fost totul la superlativ. Spectacolul de la școală ne-a amintit de anii de liceu. Mulțumim enorm Sonia! M-am bucurat enorm că Ștefan Bănică s-a distrat împreuna cu noi, mulțumesc mult ptr energia ta, Omule! Și pentru Ștefan cât și pentru noi melodia ”Ani de Liceu” a reprezentat un moment al tinereții noastre. Mulțumiri speciale impresarului său Cristian Barbărasă, un nivel de profesionalism rar întâlnit. Să nu uit de Raluca Andreea Andrei și de Sorin Florea, fără voi acest spectacol nu s-ar fi realizat! Și mulțumim Dan de la Temple Media pentru sonorizare și lumini! Mulțumiri și gazdelor noastre de la Ramada, în special Geanina Scarlat și CEO Oana Goanță. Mii de mulțumiri oamenilor de suflet din comitetul organizator: Alina, Sonia, Cătălin, Iulia, Adriana, Narcis, Claudiu, Cristi, Cristina, am muncit împreuna extrem de mult și am realizat o întâlnire de vis. Totul a trecut într-o clipă, iar explozia de artificii pe melodia Forever Young a fost ceva sublim. Am iubit fiecare clipă din dansul Călușarilor, cu energia și dragostea de viața pe care au adus-o între noi. Ptr noi oltenii nu este un dans oarecare, este o stare de spirit. Este chiar vârtejul vieții. Mă simt binecuvântat că am trăit aceste clipe alături de voi toți.” a transmis Aurel Voiculescu.