Proiectul a fost adoptat- Se introduce acest impozit

0
443

Vești importante! Astăzi, 25 septembrie 2019, a fost adoptată propunerea legislativă care prevede introducerea acestui impozit.

Textul propunerii leegislative spune că pensiile care depășesc 10.000 de lei li se va aplica un impozit de 90%, la partea care trece de acea limită, potrivit unui proiect de act normativ ce va fi adoptat tacit de Senat. Mai precis, pensiile între 2.000 și 10.000 de lei vor avea o cotă de impozitare de 10%, iar cele de peste 10.000 de lei vor avea o cotă de impozitare de 90%, cota aplicându-se la partea de pensie care depășește limitele respective.

Inițiativa legislativă prevede impozitarea pensiilor de până la 10.000 de lei cu 10%, veniturile provenite din pensii ce depășesc 10.000 de lei urmând să fie impozitate cu 90%. Așadar, pentru pensiile mari se va plăti impozit de 10% pentru sumele de până la 10.000 de lei și, suplimentar, 90% din diferența între valoarea pensiei și pragul de 10.000 de lei.

„În România există o discrepanță foarte mare între pensiile din sistemul public de pensii, care sunt în medie la un nivel de 1.150 de lei, comunicat pentru luna martie 2019 și alte categorii de pensii, în special pensiile de serviciu, care depășesc praguri de bun-simț ale veniturilor, ajungând la cuantumuri astronomice de câteva zeci de mii de lei sau chiar mai mult „, se explică în expunerea de motive a inițiativei legislative, potrivit dcbusiness.ro.

Sursa: bugetul.ro