Alro Slatina a găzduit luni, 6 noiembrie, în cadrul unei festivităţi de deschidere, evenimentul privind înfiinţarea primei clase de învăţământ profesional dual cu 27 de locuri, din judeţul Olt, la Colegiul Tehnic Metalurgic. La evenimentul de deschidere a proiectului au participat reprezentanţii agentului economic (iniţiatorul proiectului), conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean şi cea a colegiului slătinean.
Cei 27 de tineri de la Colegiul Tehnic Metalurgic au luat contact ieri pentru prima oară cu cea mai mare companie din industria Aluminiului din Europa Centrală şi de Est (exceptând Rusia) şi printre cele mai mari societăţi din România. Aici tinerii, alături de specialiştii din cadrul companiei, îşi vor desăvârşi pregătirea teoretică şi practică care se va derula pe parcursul a trei ani. Pe lângă asigurarea stagiului profesional, Alro va plăti fiecăruia din cei 27 de elevi o bursă lunară de 200 lei, dar şi o masă caldă în fiecare zi pe perioada desfăşurării stagiului de pregătire care va începe chiar de marţi, 7 noiembrie. Înfiinţarea la solicitarea şi cu sprijinul Alro Slatina a primei clase de învăţământ profesional dual din Olt vine în contextual în care compania doreşte să-şi asigure necesarul de forţă de muncă calificată pe viitor. „Învăţământul dual este un pic mai nou în România şi este un răspuns la lipsa de personal calificat pe care operatorii economici o resimt în ultimul timp. Prin acest sistem de învăţământ noi ne dorim să ne asigurăm rezerva de muncitori calificaţi în mod special pentru anii ce urmează întrucât am constatat că şcolile profesionale şi în general înclinaţia tinerilor către calificare în meserii deficitare este din ce în ce mai slabă şi atunci trebuie să căutăm variante alternative”, a declarat Nicu Durău, directorul de Resurse Umane al Alro Slatina.
Alro intenţioneză să mai deschidă încă o clasă de învăţământ profesional dual
Reprezentanţii Alro intenţionează ca, în condiţiile în care acest proiect va avea rezultatele scontate, anul viitor să dezvolte acest sistem, prin înfiinţarea a încă unei clase. „Noi intenţionăm să dezvoltăm acest sistem de învăţământ sperând ca de la anul să mai deschidem încă o clasă cel puţin, dacă experienţa de anul acesta nbe va încuraja şi vom avea rezultate. Mă adresez în primul rând dumneavoastră elevilor care o să urmaţi acest sistem de învăţământ să daţi dovadă de implicare şi seriozitate. Noi am investit cu toţii în proiectul acesta, şi noi şi şcoala. Totul este pus la dispoziţia dumneavoastră pentru a deveni specialiştii noştri de mâine. Sunteţi o clasă de mecanici pentru întreţinere şi reparaţii. Este zona în care noi începem să resimţim din ce în ce mai mult lipsa de personal calificat şi speranţa este în dumneavoastră. Vă vom pregăti din timp să fiţi apţi să –i înlocuiţi pe cei care ajung la vârsta pensionării. După circa trei ani cât durează instruirea, după toate etapele de practică pe care le veţi derula în fabrică veţi învăţa nu numai meserie, dar veţi fi obişnuiti şi cu mediul de lucru dintr-o uzină. Îmi doresc ca toţi cei care începeţi cursurile să ne regăsim peste aproape trei ani în aceeaşi echipă dornici să începeţi treaba. Deocamdată noi investim şi vă oferim. O să urmeze şi momentul în care aşteptăm şi de la dumneavostară să oferiţi ceea ce aţi primit în acest timp. Şi pentru noi este un proiect pionerat. Vă trebuie doar implicare şi seriozitate, în rest avem noi tot”, a concluzionat Durău.
Inspectorul general şcolar al Inspectoralului Şcolar Judeţean Olt, Adrian Bărbulete, a subliniat faptul că pentru aceşti tineri este o mare oportunitate şi un privilegiu de a se forma din punct de vedere profesional. De aceea , le-a recomandat tinerilor să-şi dea cât mai mult silinţa în a învăţa o meserie care se caută pe piaţa muncii. „ Sunt bucuros să fiu astăzi alături de dumneavoastră în această instituţie care întotdeauna a adus beneficii atât oraşului nostru cât şi judeţului Olt. Mă bucur că este un pionerat la Olt şi că aceşti tineri au această posibilitate de a fi formaţi pe perioada desfăşurării pregătirii lor, atât din partea Ministerului Educaţiei, cât şi din partea dumneavoastră. Este o oportunitate fantastică şi sunt convins că dumnealor vor ţine cont şi se vor pregăti şi bineînţeles că vor aduce sper asteptările pe măsura dorinţei dumneavoastră. Mă bucur şi felicit toţi factorii care au fost implicaţi în selecţia şi promovare învăţământului dual în judeţul Olt”, a spus Bărbulete.
Directorul Colegiului Tehnic Metalurgic, Anişoara Dima, spune că parteneriatul cu Alro le asigură elevilor accesul la tehnologia de ultimă oră, cu care unitatea de învăţământ nu poate ţine pasul. „Vă mulţumim în numele întregului Corp profesoral al Colegiului Tehnic Metalurgic pentru ceea ce ne puneţi la dispoziţie, pentru această premieră a înfiinţării învăţământului profesional dual la nivelul Slatinei şi al judeţului Olt. Copiilor le cer seriozitate şi cum ne-am obişnuit vom realiza feed-back după fiecare perioadă de practică lunar, dacă nu săptămânal şi această comunicare între cele două instituţii sper să continue pentru că elevii noştri trebuie monitorizaţi zi de zi, atât pe pregătirea teoretică , cât şi practică. Vă mulţumim şi sper să dăm dovadă de seriozitate”, a spus directorul Colegiului Tehnic Metalurgic. Nu în ultimul rând, directorul operational din cadrul Alro Slatina, Marian Cilianu, le-a transmis tinerilor să fie foarte atenţi şi implicaţi în desfășurarea procesului de producţie. „Primul lucru la care trebuie să fim atenţi este siguranţa dumneavoastră, adică orice am face noi aici nu înlocuie omul. Omul este cel mai de preţ activ al unei societăţi aşa că foarte mare atenţie când veţi merge în practică în fabrică sau în zonele de producţie să fiţi atenţi şi foarte implicaţi în ceea ce se întâmplă acolo . Vă aştept ca viitorul acestei companii”, a spus Cilianu.
În continuare tinerii au făcut cunoştinţă cu sala de clasă, dar şi cu atelierul şcoală unde îşi vor desfăşura pregătirea pe parcursul celor trei ani de studiu. De asemenea, li s-a făcut instructajul de protecţia muncii şi le-au fost prezentate echipamentele de lucru. De marţi, 7 noiembrie, cei 27 de elevi se vor împărţi în două grupe. Una din grupe va efectua stagiul de pregătire la Alro, iar cealaltă la IPA-Alprom Slatina
Ilie Bîzoi