Programul de Iluminat public stradal va fi reluat. Vezi motivul

0
210

Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM) a decis ca sesiunea de depunere a dosarelor de finanţare în cadrul Programului privind sprijinirea eficienței energetice și a gestionării inteligente a energiei în infrastructura de iluminat public să fie reluată începând cu data de 24 iulie 2020.

Decizia AFM vine după ce la o zi de la demararea programului (n.r 20 iulie) aplicanții au semnalat disfuncționalități informatice (mai exact dublarea numerelor de înregistrare a unor aplicanți). În acest context, numerele de înregistrare alocate dosarelor înscrise în aplicația informatică până la acest moment sunt anulate, iar solicitanții care s-au înscris în Program vor avea posibilitatea de a se reînscrie, începând cu data de 24 iulie 2020, ora: 10.00 .

Sesiunea de depunere a dosarelor de finanţare va fi deschisă până la 22 septembrie 2020.

Ne cerem scuze pentru situația creată și vă asigurăm că, până la deschiderea noii sesiuni de înscriere în aplicația informatică, AFM va depune toate diligențele pentru remedierea disfuncționalității aplicației informatice, au transmis reprezentanții AFM.

Programul finanţat de AFM, în valoare totală de 384 de milioane de lei, se adresează administraţiilor publice locale care pot beneficia de fonduri pentru îmbunătăţirea sistemului de iluminat public prin folosirea unor tehnologii moderne, eficiente energetic, mai puţin poluante, care vor contribui la reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră și, în același timp, vor reduce costurile pentru iluminatul stradal.

Eligibile pentru accesarea acestui program sunt toate unităţile administrativ – teritoriale (UAT) din România, acestea fiind împărţite în două categorii: UAT-uri de până la 4.000 de locuitori (suma maximă eligibilă va fi de 500.000 de lei) şi UAT-uri de peste 4.001 locuitori (suma maximă eligibilă va fi de 1.000.000 de lei).