Procurorul DNA a lipsit de la procesul lui Vâlcov

0
438

Darius Vâlcov urma să dea, miercuri 28 iunie, declaraţii în faţa completului de judecată de la Tribunalului Olt, în dosarul în care fostul ministru de Finanţe este inculpat pentru luare de mită, după ce în luna mai s-a încheiat audierea martorilor, iar la termenul precedent, din 21 iunie, apărătorii săi au cerut recuzarea completului. Însă, miercuri de la şedinţa de judecată, întâmplător sau nu, a lipsit chiar procurorul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA). Acesta a transmis însă o solicitare pentru preschimbarea termenului. Pe 21 iunie cererea de recuzarea a completului de judecată formulată de avocaţii lui Darius Vâlcov a fost respinsă astfel că judecătorul Otilia Chiriţă a rămas să judece în continuare cauza. La Tribunalul Olt se judecă fondul cauzei în dosarul în care fostul ministru şi fostul primar al muncipiului Slatina este inculpat pentru luare de mită. Vâlcov este acuzat că în perioada noiembrie-decembrie 2012, în calitate de primar, i-a pretins unui om de afaceri (care ulterior l-a denunţat) aproximativ 10% din sumele încasate de o societate de la Primăria Slatina, în baza unui contract semnat anterior, iar în perioada  ianuarie – iunie 2013 a primit, în mai multe tranşe, de la respectiva firmă, printr-o altă intermediară, peste 2,1 milioane lei. Şpaga ar fi fost cerută de Vâlcov pentru ca denunţătorul să nu întâmpine probleme în derularea contractului şi să primească banii la timp pentru lucrările efectuate.  Noul termen în această cauză a fost fixat pe 20 septembrie.

Ilie Bîzoi