Probleme pentru fermierii olteni care au cerut subvenția în Programul Usturoiul

Date:

238 de fermieri olteni s-au înscris în Programul Usturoiul, însă mulți se confruntă cu probleme.

La câțiva fermieri, inspectorii Direcției Agricole Județene (DAJ) Olt nu au mai găsit usturoi pe câmp atunci când au vrut să facă controalele.

Directorul DAJ Olt, Gabriela Andronie, a precizat că mulți fermieri au scos usturoiul pentru ca acesta să nu se strice pe câmp din cauza ploilor.

„Nu am finalizat controalele, mai sunt fermieri de verificat. A fost puțin mai complicat, din cauza ploilor nu am putut face controalele, pentru că era în câmp deschis și era noroi. Oamenii au scos usturoiul, pentru că a plouat mult. Când s-au dus inspectorii în control, nu au mai găsit usturoiul în teren. Degeaba spune că a avut, dacă nu s-a făcut evaluarea cantității. Trebuia să facă dovada că de pe sola respectivă face cantitatea. Au fost fermieri care s-au încadrat doar pentru o parcelă sau două, dar subvenția o va primi doar pe suprafețele pe care a avut cantitatea. La usturoi începe valorificarea de la 1 iulie, dar au scos usturoiul din cauza vremii, pentru că a plouat mult și se strica în pământ”, a spus Andronie.

Sprijinul financiar este de maximum 3.000 euro la hectar.

Share post:

Subscribe

spot_imgspot_img

Popular

More like this
Related

Țiu: ”La mulți ani tuturor celor care poartă numele Sfântului Nicolae!„

Pe 6 decembrie, creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sf....

Florin Barbu: ”Nu vom impozita sere și solarii atât timp cât vom fi la guvernare”

Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a declarat, în cadrul unei...

Opoziția depune moțiune de cenzură împotriva lui Ilie Bolojan

Grupul ”Pace întâi România” din Parlament anunță că a...