Numeroase nereguli descoperite de politiștii olteni în trafic. Oltenii nu se dezmint se pare când vine vorba de respectarea legislației rutiere, iar amenzile par că nu îi mai sperie deloc pe șoferi. Polițiștii au depistat în trafic, la sfârșitul săptămânii trecute, patru persoane care conduceau fără a poseda permis de conducere.
Polițiștii din cadrul Poliției orașului Balș, în timp ce acționau pentru a preveni și combate indisciplina manifestată de participanții la traficul rutier, au depistat la sfârșitul săptămânii trecute un tânăr, în vârstă de 22 de ani, din localitate, care conducea un autoturism având număr de înmatriculare provizoriu. În urma verificărilor efectuate, polțiștii au constatat faptul că autorizaţia de circulaţie era expirată din data de 21 noiembrie 2017 și au întocmit bărbatului acte procedurale, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de punere în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat.
Totodată, un bărbat, în vârstă de 28 de ani, din oraşul Drăgăneşti-Olt, a fost depistat în timp ce conducea un autoturism pe D.J. 546, pe raza comunei Brebeni, având permisul de conducere suspendat din data de 05 decembrie 2017. Polițiștii îl cercetează acum pe bărbat pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
Și polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Dăneasa au depistat, pe D.J. 679, pe raza comunei Mihăeşti, un bărbat în vârstă de 24 de ani, din localitate, în timp ce conducea un autoturism fără a deține permis de conducere. În cauză, polițiștii efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere. Și un bărbat, de 33 de ani, din comuna Poboro, a fost depistat, pe raza localității, de polițiștii Secției de Poliție Rurală Scornicești, în timp ce conducea o autoutilitară fără a poseda permis de conducere. Polițiștii i-au întocmit acestuia dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
Polițiști din cadrul Poliției orașului Scornicești, în timp ce acționau în trafic, au depistat un bărbat, din municipiul Pitești, județul Argeș, în timp ce conducea un tractor neînmatriculat pe raza comunei Topana. În urma testării acestuia cu aparatul alcooltest, a rezultat o concentrație de 0,75 mg/l alcool pur în aerul expirat. În acest caz, polițiștii efectuează cercetări pentru săvârșirea infracțiunilor de punere în circulaţie sau conducere pe drumurile publice a unui vehicul neînmatriculat și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe. Și poliţişti din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Vişina au acționat la sfârșitul săptămânii trecute pe raza de competență, în vederea prevenirii evenimentelor produse în urma încălcării normelor rutiere de către participanții la trafic. Cu această ocazie, a fostdepistat un bărbat, de 39 de ani, din municipiul Craiova, județul Dolj, în timp ce conducea un autoturism, având o concentraţie de 0,90 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul este cercetat de polițiști pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
Reprezentanții IPJ Olt spun că acțiunile politiștilor vor continua și în perioada următoare.