Primarul Daniel Tudor: ”Acordăm o atenție deosebită Liceului Tehnologic „Constantin Brâncoveanu” din Scornicești, prin asfaltarea curții ce-l înconjoară”

0
99

Mai sunt doar câteva zile până la începerea noului an școlar, așa că la Scornicești se lucrează de zor pentru ca Liceul Tehnologic „Constantin Brâncoveanu” din localitate să îi întâmpine pe elevi în cele mai bune condiții. În aceste zile, curtea ce înconjoară unitatea de învățământ a fost asfaltată:

Acordăm o atenție deosebită Liceului Tehnologic „Constantin Brâncoveanu” din Scornicești, prin asfaltarea curții ce-l înconjoară. Este încă un obiectiv pentru care am insistat, unul la care țin, cu atât mai mult cu cât o astfel de lucrare nu a mai fost efectuată din ’89 încoace.

Prin implementarea acestui proiect facem încă un pas important spre asigurarea celor mai bune și sigure condiții de activitate pentru elevii localității noastre.
Viitorul le aparține lor, iar noi avem obligația de a le oferi, de fiecare dată, suportul de care ei vor avea nevoie!” a declarat primarul localității Scornicești, Daniel Tudor.