Primarul comunei Izvoarele, Florian Constantin, a fost achitat de Judecătoria Slatina, luni-12 iunie 2017, în dosarul în care este acuzat de abuz în serviciu, constatându-se că fapta nu este prevăzută de legea penală. Trimis în judecată în acelaşi dosar, Sorin Păduraru a fost de asemenea achitat pentru complicitate la abuz în serviciu.
Florian Constantin era acuzat că în calitate de primar a angajat patrimonial comuna Izvoarele printr-un contract de împrumut ce a fost încheiat cu încălcarea dispoziţiilor Legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, referitoare la condiţiile de contractare a împrumuturilor interne, pentru realizarea de investiţii publice de interes local. Astfel, acesta a obţinut nelegal fonduri pentru finanţarea lucrării de construcţii vizând Proiectul „Campus Şcolar la Şcoala de Arte şi Meserii Izvoarele, jud. Olt”, aducând comunei Izvoarele un prejudiciu de 216.002 lei. Banii ar fi fost se pare împrumutați de la omul de afaceri Sorin Păduraru, a cărui firmă câștigase executarea lucrării de investiţii.