Primăria Slatina va contracta un împrumut de 450 de miliarde de lei

0
1548

Aleşii locali ai Slatinei au aprobat, în sedinţa de marţi, contractarea unui împrumut în valoare de 450 de miliarde de lei vechi pentru realizarea unor investiţii necesare dezvoltării municipiului.  Proiectul de hotărâre care vizează acest împrumut a fost adoptat în ciuda opoziţiei consilierilor PNL.

Finalizarea sălii polivalente, izolarea blocurilor, construirea sălii de sport a Şcolii numărul 7, containere de gunoi îngropate, extindere sistem supraveghere video, extindere clădiri Colegiul Minulescu, sistem irigaţii Club Nautic, modernizare infrastructură rutieră varianta veche ocolitoare a Slatinei (Bd Brâncoveanu- Piteşti- Oituz) sunt doar câteva dintre investiţiile pentru care Primăria Slatina are nevoie de fonduri. Împrumutul contractat de primărie are o valoare de 45.000.000 lei, cu o maturitate de 10 ani, perioadă de graţie de doi ani şi o perioadă de rambursare de opt ani.