Primăria Slatina, sprijin financiar pentru Episcopia Slatinei și Romanaților

0
293

Primăria municpiului Slatina intenționează să acorde un sprijin financiar Episcopiei Slatinei și Romanaților. Suma acordată de municipalitate este de 1.000.000 lei și prevede remodelarea fațadei Catedralei Episcopale „Înălțarea Domnului” și placarea acesteia cu piatră naturală.

”Se aprobă acordarea unui sprijin financiar în sumă de 1.000.000 lei către Episcopia Slatinei și Romanaților din municipiul Slatina, județul Olt, reprezentată prin domnul Ducă Gheorghe Lucian – vicar eparhial, în vederea remodelării fațadei unității de cult Catedrala Episcopală „Înălțarea Domnului” și placarea acesteia cu piatră naturală. Sprijinul financiar va fi virat în contul Episcopiei Slatinei și Romanaților cu nr.: RO49RNCB0200099468420521,
deschis la Banca Comercială Română S.A., Sucursala Slatina.
Suma acordată ca sprijin financiar are ca fundament sumele defalcate din taxa pe
valoare adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale și va fi alocată beneficiarului în funcție de trimestrializarea aprobată în bugetul local de venituri și cheltuieli pe anul 2023 al U.A.T. Municipiul Slatina.” se arată în proiectul de hotărâre.