Primăria Slatina face angajări

Date:

Primăria  Slatina organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcției publice de conducere vacante, de șef serviciu– Serviciul Lucrări Publice. Concursul va avea loc între 2 și 4 iulie 2019.

Pentru a ocupa acest post candidații trebuie să aibă: studii universitare de licență absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă; studii de masterat sau postuniversitare în domeniul administrației publice, management ori în specialitatea studiilor necesare exercitării funcției publice, în condițiile legii și vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcției publice de minimum 5 ani.

Proba scrisă a examenului va avea loc pe data de 2 iulie, de la ora 10.00, iar interviul pe 4 iulie, de la ora 14.00. Termenul limită de depunere a dosarelor este 19 iunie 2019. Detalii privind condițiile specifice și bibliografia de concurs sunt disponibile accesând pagina oficială a instituției. Relații suplimentare se pot obține la sediul Primăriei municipiului Slatina, din strada Mihail Kogălniceanu, numărul 1, telefon 0249/439.233 sau 0249/439.377; e-mail office@primariaslatina.ro.

 

Distribuie

spot_imgspot_img

Anunțuri

More like this
Related

Florin Barbu: ”Alocăm aproape 165 de milioane de euro”

Ministerul Agriculturii, reprezentat de Florin Barbu, a deschis o...

Deputatul Marius Iancu: ”Îi cer public DEMISIA lui Mario De Mezzo”

Deputatul de Olt, Marius Iancu, îi cere public demisia...

Echipa TSD Slatina alături de Iancu și Floreanu au împodobit bardul

În fiecare an, tinerii social-democrați împreună cu deputatul Marius...