Prima localitate din Olt care ar putea intra în carantină

1
1015

Satul Greci din comuna Schitu ar putea fi prima localitate din Olt care intră în carantină din cauza focarului extins de COVID-19.

Propunerea a fost discutată în ședința Comitetului Județean pentru Situații de Urgență duminică, 9 august, și se așteaptă răspuns de la Departamentul pentru Situații de Urgență.

Focarul COVID-19 din satul Greci are legătură cu infectările de la Spitalul de Psihiatrie Schitu-Greci, unde sunt peste 41 de cazuri confirmate. Vorbim de pacienți și de personal din cadrul unității medicale. Zece angajați de la Spitalul de Psihiatrie Schitu sunt din satul Greci. Potrivit unor surse, unitatea medical este în carantină, însă, anterior luării acestei decizii, angajații au fost acasă, la familiile lor. Pentru a limita riscul răspândirii infecțiilor, autoritățile locale au propus măsura carantinării pentru satul Greci.

Astfel, ar fi întrunite condițiile pentru instituirea măsurii de carantină zonală, potrivit actului normativ al Ministerului Sănătății 1309/2020.

1 COMENTARIU

  1. Nu cumva acolo e spitalul de nebuni.Ce ironie a sorții eu pun pariu că un cap de nebun învinge un covid de plămâni.

Comentariile sunt închise.