Președintele CJ Olt, despre tradiția de la Brâncoveni: „Avem mai multe sărbători în județ pe care le susținem financiar și logistic”

0
615
Președintele CJ Olt, Marius Oprescu, a participat la cea de a X-a ediție a Concursului „Încuratul cailor de Sân’ Toader”, de la Brâncoveni. Acesta a fost întâmpinat de primarul comunei, Ion Cheroiu.
Acesta a precizat că se bucură că tradiția mai este păstrată în unele localități ale județului.
CJ Olt susține astfel de evenimente care vin din trecut, încercând astfel ca ele să fie păstrate pentru generațiile viitoare.
„Această sărbătoare este una care se dezvoltă. Vin de câțiva ani aici, iar de la an la an această sărbătoare crește. Va fi nevoie ca noi, prin Centrul Cultural Județean, să ne implicăm mai mult, se pare că Încuratul cailor de Sân’ Toder de la Brâncoveni capătă o altă dimensiune și este nevoie de dezvoltarea acestei sărbători. Susținem tradițiile în județul Olt. Noi, la CJ Olt, avem mai multe sărbători din județ pe care încercăm să le susținem atât financiar, cât și logistic, împreună cu Centrul Cultural Județean. Aceste tradiții ne arată de unde am plecat, este bine să ne cunoștem istoria și este important ca și copiii noștri să le cunoască”, a spus Marius Oprescu.
Senatorul Renică Diaconescu spune că, în ciuda globalizării, noi trebuie să ne păstrăm și particularitățile de neam.
„Este foarte bine că sunt în continuare astfel de evenimente. Această globalizare care înseamnă Uniunea European ne învață un singur lucru, că trebuie să ne păstrăm tradițiile, religia și neamul. Eu sunt adeptul păstrării tradițiilor românești, pentru că ele sunt de fapt rădăcinile acestui neam”, a spus senatorul Renică Diaconescu.
Și deputatul Marius Iancu spune că astfel de evenimente trebuie să fie organizate în continuare.
„Particip cu mare drag în fiecare an la această sărbătoare. Sigur este o tradiție care trebuie să continue. Văd că a depășit granițele județului nostru, pentru că sunt participanți din mai multe județe, nu doar cele limitrofe. Îi felicit și pe cei care cresc aceste animale frumoase”, a spus Marius Iancu.