Prim ministrul Ludovic Orban a efectuat, marți 30 iunie, în Olt, o vizită de lucru pentru a verifica stadiul lucrărilor la Drumul Expres Craiova-Slatina –Pitești.
Orban a fost însoţit de ministrul Transporturilor, Lucian Bode, ministrul Economiei, Virgil Popescu și deputatul PNL de Olt Gigel Știrbu. După ce a inspectat șantierele drumului expres delegația guvernamentală a ajuns și la Uzina ALRO Slatina.
Premierul Orban şi membrii guvernului au participat la prezentarea Grupului ALRO și la o întâlnire cu managementul companiei, urmate de o vizită la Divizia Aluminiu Primar și la Divizia Aluminiu Prelucrat (Alro Slatina). În cursul vizitei Orban a declarat că Alro Slatina va primi în cursul lunii iulie ajutorul de stat ca şi consumator mare de energie. O altă veste bună anunțată de premier la Slatina este că și taxa de cogenerare va fi diminuată.
„O veste bună pentru Alro este că schema de ajutor de stat a fost aprobată de Comisia europeană și va fi pusă în practică în cursul lunii iulie și combinatul va beneficia de un ajutor de stat ca și consumator mare de energie electrică în care practic i s-a redus cu 16 la sută costul certificatelor de emisii de bioxid de carbon. De asemenea, a doua veste bună pe care le-am dat-o cu ocazia aniversării a 55 de ani este vestea că suntem aproape gata cu aprobarea schemei de ajutor de stat prin care garantăm creditele pentru marile companii, credite pentru investiții, pentru capital de lucru, pentru reinvestire, schemă pe care noi am adoptat-o prin onorariu guvernamental și va deveni operațională în maxim 10 zile, astfel încât să putem oferi un instrument de finanțare și pentru companiile mari, nu numai pentru întreprinderile mici și mijlocii. Totodată, lucrăm la o modificare legislativă prin care avem ca obiectiv diminuarea așa zisei taxe de cogenerare. În prețul curentului electric este inclusă o taxă care a fost instituită cu obiectivul de a finanța investiții în modernizarea combinatelor de producere a energiei electrice și termice în sistem de cogenerare, taxă care a crescut în mod artificial prețul atât pentru consumatorii industriali, cât și pentru consumatorii casnici, și care nu a avut utilitatea pentru care a fost gândită pentru că cei aproape 2 miliarde de euro care au fost colectați în toată această perioadă, foarte puțini bani au fost folosiți pentru investiții în capacități moderne și eficiente de cogenerare”, a declarat Orban.
Și deputatul PNL de Olt Gigel Știrbu a făcut la finalul vizitei o scurtă declarație: „Am fost prezent la împlinirea a 55 de ani de la fabricarea primei sârme de aluminiu la ALRO Slatina și pe șantierul de lucru al Drumului Expres Pitești-Craiova. Vă reamintesc că Guvernul PNL condus de Ludovic Orban este singurul guvern în ultimii 12 ani care a făcut posibilă aprobarea schemei de ajutor de stat pentru sprijinirea companiilor mai consumatoare de energie electrică. România era singura ţară din Uniunea Europeană care nu avea această schemă de ajutor de stat prin care să finanţeze şi să susţină costurile la energie. S-ar fi ajuns ca, indiferent cât de eficient sau cât de mari ar fi fost investiţiile antreprenorilor în bussinesurile lor, să nu poată face pieţei concurenţiale de la nivel european.
Acest ajutor aprobat de Guvernul PNL sprijină dezvoltarea industrială şi economică a României, bani care se vor regăsi în retehnologizare, în condiţiile de viaţă şi salariale mai bune pentru locuitorii județului Olt”, a conchis Știrbu.
Marți, ALRO Slatina a aniversat 55 de ani de la obținerea primei șarje de aluminiu, la 30 iunie 1965. Prin HG nr.126 din 1 Martie 1961 s-a hotărât construirea la Slatina a unei uzine de aluminiu, pe 24 aprilie 1963 s-a demarat organizarea șantierului și la 9 iunie 1963 au început excavațiile la fundația primei hale de electroliză.
Orban trebuia să facă o vizită și la Prysmian Slatina Milcov să constate cîte nereguli sunt în respectiva fabrică ,italienii se folosesc de o firmă intermediară pe nume ADECCO să fure bani de la stat ilegal
Comentariile sunt închise.