Premierul Orban anunță demiterea Adrianei Cotel, protejata lui Vâlcov, de la conducerea Institutului Clinic Fundeni

0
1038

Conducerea Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), dar şi cea de la Institutul Clinic Fundeni vor fi schimbate, a anunțat premierul Ludovic Orban, potrivit Agerpres.

Acesta a fost prezent joi la MS la preluarea mandatului de către ministrul Sănătăţii, Victor Costache. Întrebat într-o conferinţă de presă dacă vor fi schimbate conducerile CNAS şi I.C. Fundeni, premierul a răspuns: „Sigur că da”.

În prezent, preşedinte al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate este Vasile Ciurchea.

La Institutul Clinic Fundeni a fost numită recent manager interimar Adriana Cotel. Numirea a fost făcută de fostul ministru al Sănătăţii Sorina Pintea.

Ea o înlocuit-o în funcţie pe Alina Tănase, care a fost numită manager interimar la Fundeni la mijlocul lunii august. Adriana Cotel a fost preşedinte al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate.

Cotel (35 de ani), protejata lui Darius Vâlcov, propulsată de acesta în cele mai puternice poziții din sistemul de sănătate, a fost numită luni de ministrul demis al Sănătății în funcția de director interimar al Institutului Clinic Fundeni, una dintre cele mai mari unități medicale din țară.

Sursa:g4media.ro