Vineri, prim-ministrul României, Florin Vasile CÎȚU și ministrul Apărării Naționale, Nicolae Ionel CIUCĂ au făcut o vizită în comuna Deveselu pentru a-l susține pe candidatul PNL la funcția de primar al comunei Deveselu pe Iulian Marius Aliman. Marius Aliman este fiul fostului primar al localităţii Deveselu, Ion Aliman, care la scrutinul din septembrie 2020 a fost votat pentru funcţia de primar de majoritatea alegătorilor, deşi decedase înainte de ziua alegerilor.
Oficialii de la București au fost primiți cu fast în comuna olteană, pe melodia celebrului naist, Gheorghe Zamfir, interpretată de un tânăr talent, dar şi cu ropote de aplauze.
Senatorul Liviu Voiculescu, dar și deputatul Gigel Știrbu au fost prezenți la eveniment alături de mai mulți membri importanți din PNL Olt, dar și de simpatizanți liberali.
”În primul rând felicitări pentru curaj! Să intri în administrație publică, să intri într-o bătălie din asta îți trebuie curaj. Eu spun că partea ușoară este această competiție, această campanie, să câștigi primăria. Partea grea este să livrezi, să livrezi pentru acești oameni. Eu sunt astăzi aici pentru ați spune că te voi ajuta, și te voi ajuta în demersul tău să livrezi, dar depinde foarte mult de tine să te ții de promisiune. Aici, de față cu acești oameni eu sunt aici să te susțin, dar tu trebuie să garantezi că vei face ce ai promis. Acești oameni merită tot efortul tău, în toată această bătălie trebuie să mergi până la capăt. În același timp, merg prin țară în această perioadă pentru a vedea exact cu am preluat România după mai mulți ani de administrare ineficientă. Este nevoie de investiții și anul trecut am schimbat paradigma, am alocat mai multe resurse pentru investiții și s-a văzut că a fost soluția să ieșim din pandemie cu fruntea sus. România a avut cea mai mare creștere din Uniunea Europeana și asta datorită dumneavoastră, vă mulțumim că ați făcut aceste eforturi, datorită deciziilor pe care le-au luat guvernele de anul trecut și anul acesta. Continuăm în același ritm, și România are nevoie de investiții. Acum, avem această șansă, PNRR, Fonduri Europene, bani de la buget, aproape 150 miliarde de euro care intră în România în următorii ani. O mare parte din aceștia vor veni și aici la dumneavoastră, iar aceștia vor fi administrați de un tânăr curajos, puternic, care sigur va face față acestor provocări. Felicitări, Marius! Felicitări pentru că ai intrat în această competiție, succes duminica viitoare, sunt sigur că vei câștiga, iar oamenii aceștia merită tot din partea ta.” a declarat Premierul Florin Cîţu.
Premierul Florin Cîţu a mai spus, întrebat fiind despre creşterea alocaţiilor pentru copii, că acestea au crescut şi anul trecut şi anul acesta şi vor fi majorate şi în anii următori, punctând că au fost mărite chiar şi într-o perioadă de criză.
„Au fost mărite anul trecut alocaţiile şi se măresc în fiecare an. Au fost mărite anul acesta cu 20%. Alocaţiile au fost mărite pe o perioadă de criză, ceea ce n-a făcut nimeni în istorie”, a arătat Florin Cîţu.
În încheierea evenimentului, senatorul Liviu Voiculescu, i-a sfidat pe cetățenii care l-au întrebat pe premierul Florin Cîțu când vor primi bani pentru investiții. „Când n-o să mai fie roşu judeţul”, a răspuns Voiculescu, făcând referire la faptul că județul Olt e dominat politic de PSD, cu primari în majoritatea localităților.