Prefectura Olt este în alertă

0
2381

Avertizarea meteorologică Cod Portocaliu pentru județul Olt a pus pe jar autoritățile județene care s-au întrunit în ședință de urgență pentru a stabili o serie de măsuri specifice pentru a contracara fenomenele meteo extreme.

Având în vedere avertizarea meteorologică Cod Portocaliu, valabilă pentru intervalul 26 februarie, ora 03.00 – 01 martie, ora 10.00, fenomenele vizate fiind val de frig ce se va intensifica, gerul va fi persistent chiar și pe parcursul zilelor, precum și ninsori abundente, temporar viscolite și strat consistent de zăpadă, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Olt s-a întrunit în ședință extraordinară. În cadrul ședinței s-au stabilit o serie de măsuri specifice, printre acestea numărându-se:monitorizarea şi gestionarea situaţiilor de urgenţă generate de fenomenele meteorologice specifice sezonului rece, pe drumurile naţionale şi judeţene de către administratorii acestora; asigurarea echipelor de intervenţie, pregătite să intervină în orice moment acolo unde situaţia impune, de către furnizorii serviciilor de utilitate publică (energie electrică, gaze, apă, telefonie etc); asigurarea serviciilor medicale, în special pentru persoanele vulnerabile (bătrâni, persoane cu handicap, etc.), precum şi transportul în siguranță către unitățile medicale pentru persoanele care necesită dializă şi a femeilor gravide; atenționarea tuturor comitetelor locale pentru situații de urgență din județ și a instituțiilor cu atribuții în gestionarea situațiilor de urgență specifice sezonului rece; asigurarea circulației rutiere și pietonale pe rețeaua de drumuri/străzi în condiții de siguranță; alte măsuri specifice pentru desfășurarea în condiții de normalitate a activităților socio-economice la nivelul județului. De asemenea, s-a solicitat primarilor sprijinirea persoanelor fără adăpost şi a persoanelor vulnerabile (bătrâni, persoane cu handicap etc.), în acest moment fiind activate locațiile pentru persoanele fără adăpost stabilite la nivelul localităților. Totodată, Instituția Prefectului – Județul Olt și Inspectoratul pentru Situații de Urgență Olt au atenționat toate instituțiile publice, toate comitetele locale pentru situații de urgență și toți operatorii de servicii de utilități publice cu privire la luarea măsurilor care se impun. Începând cu data intrării în vigoare a Codului Portocaliu  (26.02.2018, ora 03.00), prefectul județului a dispus activarea, în regim de permanentă, a Centrului Județean de Conducere și Coordonare a Intervenției, constituit la nivelul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Olt.

 Până la această dată, la nivelul județului situația se prezintă astfel: pe drumuri naționale s-a acționat cu un număr de 39 de utilaje și au fost împrăștiate 230 tone de material antiderapant; pe drumurile județene s-a acționat cu un număr de 22 de utilaje și au fost împrăștiate 151 tone de material antiderapant; pe raza județului se circulă în condiții de iarnă, fără a fi afectat traficul rutier, polițiști din cadrul IPJ Olt desfășurând în permanență activități pentru a preveni producerea de evenimente negative, se precizează într-un comunicat de presă remis de Instituția Prefectului  De asemenea, Serviciul Județean de Ambulanță Olt este pregătit pentru intervenție cu autosanitare echipate corespunzător și cu medicamente și materiale sanitare necesare, iar în toate spitalele din județ s-au luat măsuri pentru asigurarea agentului termic.

Ilie Bîzoi