Prefectului județului Olt vrea măsuri sporite de pază a elevilor

0
464

Prefectul județului Olt, Silviu Neacșu, a avut vineri, 7 septembrie, o întâlnire de lucru cu reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Olt, Inspectoratului Județean de Jandarmi Olt, Inspectoratului pentru Situații de Urgență Olt, Inspectoratului Școlar Județean Olt și Direcției de Sănătate Publică Olt pentru a analiza stadiul pregătirilor în vederea deschiderii anului școlar 2018 – 2019 în condiții de siguranță.

Cu acest prilej prefectul județului a dorit să se asigure că au fost luate toate măsurile necesare pentru ca festivităţile specifice deschiderii anului şcolar să se desfășoare în condiții de siguranță și ordine publică, fără incidente. În cadrul întâlnirii au fost stabilite o serie de acțiuni care să se deruleze pe tot parcursul anului școlar.

Printre acestea se numără: includerea unităţilor de învăţământ în itinerariul de patrulare al patrulelor mixte sau independente constituite în sistem integrat (poliție, jandarmerie), în special pe timpul sosirii şi plecării elevilor de la şcoală;  organizarea de acţiuni specifice pentru prevenirea unor fapte de natură infracţională în zona şcolilor; măsuri speciale pentru asigurarea ordinii publice cu ocazia concentrării unui număr mare de elevi și cadre didactice la examene, olimpiade, concursuri; desfășurarea de activități educativ-preventive prin participarea la ședințele comitetelor de părinți, consiliilor profesorale și orelor de dirigenție pentru cunoașterea problemelor de interes operativ și informare reciprocă; desfășurarea de instructaje la unitățile de învățământ pentru îndeplinirea condițiilor igenico-sanitare, prevenirea incendiilor, activități de simulare a producerii unor calamități naturale; urmărirea permanentă a îndeplinirii de către mijloacele de transport pentru elevi a condițiilor de funcționare, în conformitate cu prevederile legale; urmărirea semnalizării rutiere corespunzătoare a trecerilor de pietoni și a existenței indicatoarelor rutiere în zonele adiacente unităților de învățământ.

Totodată, reprezentantul Guvernului în teritoriu a solicitat reprezentanților Inspectoratului Școlar Județean să ia măsurile necesare pentru asigurarea manualelor școlare, a încadrării cu personal didactic, a autorizării unităților școlare în ceea ce privește siguranța la incendiu, dar și din punct de vedere sanitar, a igienizării, dezinsecției și deratizării, atât în interiorul locațiilor, cât și în exterior. Prefectul Silviu Neacșu a rugat toți factorii implicați să ia toate măsurile pe care le consideră necesare și care intră în sfera de activitate a fiecăruia, astfel încât procesul de învățământ să se desfășoare în cele mai bune condiții.

Ilie Bîzoi