Executivul a adoptat, în ședința de marți, o serie de hotărâri referitoare la eliberări și numiri de prefecți și subprefecți. Printre județele unde se vor opera schimbări de prefecți se numără și Oltul. Deciziile prim-ministrului produc efecte de la data publicării lor în Monitorul Oficial al României.
Guvernul a eliberat din funcție nu mai puțin de 27 de prefecți și 12 subprefecți. Printre aceștia se numără și prefectul de Olt, Angela Nicolae. Totodată, au fost numiți 13 prefecți. Până la numirea noului prefect al județului Olt, actualul subprefect, Florin Dumitru, va îndeplini atribuţiile de prefect. După încetarea mandatului, Angela Nicolae va reveni pe funcţia de şef al Serviciului Resurse Umane și Managementul Unităților Sanitare din cadrul Consiliului Judeţean Olt.
Gazeta Oltului vă prezintă proiectele de acte normative adoptate sau de care Guvernul a luat act în cadrul ședinței din 10 decembrie 2019:
HOTĂRÂRE privind încetarea exercitării, cu caracter temporar, prin detașare în condițiile legii, a funcției publice de prefect al județului Argeș de către domnul Dragnea Emilian; HOTĂRÂRE privind încetarea exercitării, cu caracter temporar, prin detașare în condițiile legii, a funcției publice de prefect al județului Bacău de către domnul Ivancea Valentin; HOTĂRÂRE privind încetarea exercitării, cu caracter temporar, prin detașare în condițiile legii, a funcției publice de prefect al județului Bihor de către domnul Mihaiu Ioan; HOTĂRÂRE privind încetarea exercitării, cu caracter temporar, în condițiile legii, a funcției publice de prefect al județului Bistrița-Năsăud de către domnul Frenț Ovidiu-Victor; HOTĂRÂRE privind încetarea exercitării, cu caracter temporar, prin detașare în condițiile legii, a funcției publice de prefect al județului Botoșani de către domnul Șlincu Dan-Constantin; HOTĂRÂRE privind încetarea exercitării, cu caracter temporar, prin detașare în condițiile legii, a funcției publice de prefect al județului Brașov de către domnul Rasaliu Marian-Iulian; HOTĂRÂRE privind încetarea exercitării, cu caracter temporar, prin detașare în condițiile legii, a funcției publice de prefect al județului Brăila de către domnul Paladi George-Adrian; HOTĂRÂRE privind încetarea exercitării, cu caracter temporar, prin detașare în condițiile legii, a funcției publice de prefect al județului Buzău de către doamna Ichim Carmen-Adriana; HOTĂRÂRE privind încetarea exercitării, cu caracter temporar, prin detașare în condițiile legii, a funcției publice de prefect al județului Cluj de către domnul Cherecheș Ioan-Aurel; HOTĂRÂRE privind încetarea exercitării, cu caracter temporar, prin detașare în condițiile legii, a funcției publice de prefect al județului Constanța de către domnul Jeacă Dumitru; HOTĂRÂRE privind încetarea exercitării, cu caracter temporar, în condițiile legii, a funcției publice de prefect al județului Covasna de către domnul Cucu Sebastian; HOTĂRÂRE privind încetarea exercitării, cu caracter temporar, prin detașare în condițiile legii, a funcției publice de prefect al județului Galați de către domnul Otrocol Dorin; HOTĂRÂRE privind încetarea exercitării, cu caracter temporar, prin detașare în condițiile legii, a funcției publice de prefect al județului Giurgiu de către doamna Crișu Nina-Carmen; HOTĂRÂRE privind încetarea exercitării, cu caracter temporar, prin detașare în condițiile legii, a funcției publice de prefect al județului Hunedoara de către domnul Kiszely Fabius-Tiberiu; HOTĂRÂRE privind încetarea exercitării, cu caracter temporar, prin detașare în condițiile legii, a funcției publice de prefect al județului Iași de către domnul Șerbescu Marian; HOTĂRÂRE privind încetarea exercitării, cu caracter temporar, prin detașare în condițiile legii, a funcției publice de prefect al județului Maramureș de către domnul Moldovan Vasile; HOTĂRÂRE privind încetarea exercitării, cu caracter temporar, prin detașare în condițiile legii, a funcției publice de prefect al județului Mureș de către domnul Dușa Mircea; HOTĂRÂRE privind încetarea exercitării, cu caracter temporar, prin detașare în condițiile legii, a funcției publice de prefect al județului Neamț de către doamna Soroceanu Daniela; HOTĂRÂRE privind încetarea exercitării, cu caracter temporar, prin detașare în condițiile legii, a funcției publice de prefect al județului Olt de către doamna Nicolae Angela; HOTĂRÂRE privind încetarea exercitării, cu caracter temporar, prin detașare în condițiile legii, a funcției publice de prefect al județului Prahova de către doamna Lupea Ioana Mădălina; HOTĂRÂRE privind încetarea exercitării, cu caracter temporar, prin detașare în condițiile legii, a funcției publice de prefect al județului Satu Mare de către domnul Filip Darius-Grațian; HOTĂRÂRE privind încetarea exercitării, cu caracter temporar, prin detașare în condițiile legii, a funcției publice de prefect al județului Sibiu de către doamna Minea Maria; HOTĂRÂRE privind încetarea exercitării, cu caracter temporar, prin detașare în condițiile legii, a funcției publice de prefect al județului Teleorman de către domnul Dumitrescu Florinel; HOTĂRÂRE privind încetarea exercitării, cu caracter temporar, prin detașare în condițiile legii, a funcției publice de prefect al județului Tulcea de către domnul Furdui Lucian; HOTĂRÂRE privind încetarea exercitării, cu caracter temporar, prin detașare în condițiile legii, a funcției publice de prefect al județului Vâlcea de către domnul Marian Florian; HOTĂRÂRE privind încetarea exercitării, cu caracter temporar, prin detașare în condițiile legii, a funcției publice de prefect al județului Vrancea de către domnul Costandache Ticu; HOTĂRÂRE privind încetarea exercitării, cu caracter temporar, prin detașare în condițiile legii, a funcției publice de prefect al municipiului București de către domnul Ghincea Marius-Cristian; HOTĂRÂRE privind constatarea încetării de drept a raportului de serviciu al domnului Petre Gigi, prefect al județului Ialomița; HOTĂRÂRE privind exercitarea, cu caracter temporar, în condițiile legii, a funcției publice de prefect al județului Alba de către domnul Albu Nicolae; HOTĂRÂRE privind exercitarea, cu caracter temporar, în condițiile legii, a funcției publice de prefect al județului Arad de către domnul Stoian Gheorghe; HOTĂRÂRE privind exercitarea, cu caracter temporar, prin detașare în condițiile legii, a funcției publice de prefect al județului Bacău de către domnul Miroșeanu Liviu-Alexandru; HOTĂRÂRE privind exercitarea, cu caracter temporar, prin detașare în condițiile legii, a funcției publice de prefect al județului Bistrița-Năsăud de către domnul Dolha Nechita-Stelian; HOTĂRÂRE privind exercitarea, cu caracter temporar, prin detașare în condițiile legii, a funcției publice de prefect al județului Botoșani de către domnul Colbu Valentin-Alexandru; HOTĂRÂRE privind exercitarea, cu caracter temporar, prin detașare în condițiile legii, a funcției publice de prefect al județului Galați de către domnul Avrămescu Gabriel-Ioan; HOTĂRÂRE privind exercitarea, cu caracter temporar, prin detașare în condițiile legii, a funcției publice de prefect al județului Giurgiu de către doamna Matei Aneta; HOTĂRÂRE privind exercitarea, cu caracter temporar, prin detașare în condițiile legii, a funcției publice de prefect al județului Hunedoara de către domnul Potecă Vasilică; HOTĂRÂRE privind exercitarea, cu caracter temporar, prin detașare în condițiile legii, a funcției publice de prefect al județului Iași de către domnul Grigoraș Marian; HOTĂRÂRE privind exercitarea, cu caracter temporar, prin detașare în condițiile legii, a funcției publice de prefect al județului Neamț de către domnul Lazăr George; HOTĂRÂRE privind exercitarea, cu caracter temporar, prin detașare în condițiile legii, a funcției publice de prefect al județului Teleorman de către domnul Dumitrașcu Liviu; HOTĂRÂRE privind exercitarea, cu caracter temporar, prin detașare în condițiile legii, a funcției publice de prefect al județului Vaslui de către domnul Gologan Mircea; HOTĂRÂRE privind exercitarea, cu caracter temporar, în condițiile legii, a funcției publice de prefect al județului Vrancea de către domnul Berbece Gheorghiță; HOTĂRÂRE privind încetarea exercitării, cu caracter temporar, în condițiile legii, a funcției publice de subprefect al județului Alba de către domnul Mera Nicolae-Gheorghe; HOTĂRÂRE privind încetarea exercitării, cu caracter temporar, prin detașare în condițiile legii, a funcției publice de subprefect al județului Bacău de către domnul Cotîrleț Paul-Claudiu; HOTĂRÂRE privind încetarea exercitării, cu caracter temporar, prin detașare în condițiile legii, a funcției publice de subprefect al județului Bistrița-Năsăud de către domnul Ceclan Oprea-Ciprian; HOTĂRÂRE privind încetarea exercitării, cu caracter temporar, prin detașare în condițiile legii, a funcției publice de subprefect al județului Botoșani de către domna Lozneanu Daniela-Petronela; HOTĂRÂRE privind încetarea exercitării, cu caracter temporar, prin detașare în condițiile legii, a funcției publice de subprefect al județului Dolj de către domnul Șovăilă Cristian-Marian; HOTĂRÂRE privind încetarea exercitării, cu caracter temporar, prin detașare în condițiile legii, a funcției publice de subprefect al județului Gorj de către domnul Arjoca Sorin-Gabriel; HOTĂRÂRE privind încetarea exercitării, cu caracter temporar, prin detașare în condițiile legii, a funcției publice de subprefect al județului Giurgiu de către domnul Moțan Gogu; HOTĂRÂRE privind încetarea exercitării, cu caracter temporar, prin detașare în condițiile legii, a funcției publice de subprefect al județului Iași de către domnul Blanaru Constantin-Adrian; HOTĂRÂRE privind încetarea exercitării, cu caracter temporar, prin detașare în condițiile legii, a funcției publice de subprefect al județului Suceava de către doamna Boliacu Silvia; HOTĂRÂRE privind încetarea exercitării, cu caracter temporar, prin detașare în condițiile legii, a funcției publice de subprefect al județului Teleorman de către domnul Oprea Nelu-Ionel; HOTĂRÂRE privind încetarea exercitării, cu caracter temporar, prin detașare în condițiile legii, a funcției publice de subprefect al județului Timiș de către domnul Franțescu Daniel-Cristian; HOTĂRÂRE privind încetarea exercitării, cu caracter temporar, prin detașare în condițiile legii, a funcției publice de subprefect al județului Vaslui de către domnul Gologan Mircea; HOTĂRÂRE privind exercitarea, cu caracter temporar, prin detașare, în condițiile legii, a funcției publice de subprefect al județului Timiș de către doamna Oneț Liliana; HOTĂRÂRE privind exercitarea, cu caracter temporar, în condițiile legii, a funcției publice de subprefect al județului Sibiu de către domnul Macrea Rareș.