Preasfinţitul Părinte Sebastian sfidează credincioșii

2
2942

LA REDACȚIE S-A PREZENTAT UN VECHI CREDINCIOS ORTODOX ȘI SLUJITOR AL PATRIEI CARE NE-A ARĂTAT (CU DOCUMENTE) MODUL NEDEMN ȘI CHIAR SFIDĂTOR, CU CARE A FOST TRATAT DE REPREZENTANȚII BISERICII DIN OLT.

Omul lui Dumnezeu care trebuie să fie lângă credincioși și să le ofere o mână de ajutor la nevoie și-a întors fața și a uitat de cele sfinte chiar în Sfânta Zi a Învierii lui Iisus Hristos! Este vorba de părintele Bănică Florin ce slujește la Biserica din comuna Grădinari. Acesta împreună cu țârcomnicul lăcașului de cult s-au revoltat pe săteanul Cârjan Victor care din neglijență a intrat în biserică cu șapca pe cap. Gestul creștinului l-a înfuriat pe părinte care l-a îndemnat să părăsească biserica și să meargă în altă localitate să ia Sfintele Paște, mai exact în localitatea Strejești la biserica unde slujește părintele Neață care a fost înștiințat telefonic de venirea creștinului cu șapcă.

Deranjat și foarte bolnav, după o operație la inimă, Cârjan a mers mai departe și a sesizat întâmplarea Preasfinţitului Părinte Sebastian. Plângerea a fost înregistrată în data de 28 aprilie 2023 sub numărul 1085.

Deși cazul este unul revoltător în care creștinii sunt marginalizați Preasfinţitul Părinte Sebastian nu a binevoit să dea un răspuns plângerii depuse de Cârjan Victor ceea ce ne dă senzația că acesta tolerează astfel de comportamente și chiar le încurajează.

După mai multe luni în care a așteptat un răspuns oficial, credinciosul a mai făcut o reclamație pe data de 21 iunie 2023. Totodată, Cârjan Victor a solicitat și o audiență.

În total, credinciosul are două reclamații la care mai așteaptă răspuns.

Tot la nivelul localității Grădinari, pământurile bisericii sunt muncite de sătenii care doresc acest lucru. Din acest an, părintele Bănică Florin le-a impus oamenilor să achite între 500-600 lei/ha deși acesta încasează subvenții de la stat pe terenurile cultivate de săteni.

Cârjan Victor susține că au sunt preoți care dau în arendă terenurile bisericilor însă fără a percepe taxe suplimentare de la agricultori.

 

2 COMENTARII

  1. Preacurvitul poponar Sebastian ar trebui să își dea demisia din funcția de escroc al bisericii retardate române oricum face umbră pământului degeaba

Comentariile sunt închise.