POSTURI DE CONDUCERE VACANTE LA INSTANȚELE DIN OLT

0
441

În cadrul instanțelor din Olt sunt vacante nu mai puțin de cinci funcții de conducere.

Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a publicat, în data de 2 iunie 2021, funcțiile de conducere vacante și ce urmează a se vacanta în următoarele 90 de zile la nivelul instanțelor judecătorești din țară.

Astfel, la nivelul instanțelor oltene sunt deja vacante nu mai puțin de cinci posturi. De pildă, funcția de președinte al secţiei a II-a contencios administrativ şi fiscal din cadrul Tribunalului Olt este vacantă începând cu 5 ianuarie 2021.

De asemenea, alte două funcții de conducere din cadrul Judecătoriei Slatina sunt neocupate în acest moment.

Este vorba despre vicepreședinția Judecătoriei Slatina (post vacant începând cu 5 ianuarie 2021) și președinția Secției penale din cadrul aceleiași instanțe (post vacant începând cu 27.10.2020).

O a patra funcție de conducere vacantă este cea de președinte al Judecătorie Corabia (post vacant din 15.07.2016).

Nu în ultimul rând, funcția de președinte al Judecătoriei Balș este vacantă începând cu data de 5 ianuarie 2021.