Post de șef în Poliţia Caracal, scos la concurs

0
769

Postul de şef de poliţie muncipiu III din cadrul Poliţiei Municipiului Caracal a fost scos, miercuri 22 noiembrie 2017, la concurs. Concursul va avea loc pe data de 27 decembrie, iar înscrierea se va face până luni, 27 noiembrie.

 Inspectoratul de Poliţie Judeţean Olt, cu sediul în municipiul Slatina, strada Mihai Eminescu, numărul 19, judeţul Olt, organizează pentru ocuparea  funcţiei vacante de şef poliție municipiu III, Poliția Municipiului Caracal, poziţia 507 din statul de organizare al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Olt, cu personal recrutat din sursă internă. În vederea înscrierii şi participării la concurs, candidaţii trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiţii: să fie ofiţeri de poliţie, cu următoarea pregătire de bază: pentru cei care au absolvit anterior organizării studiilor universitare în sistem ,,Bologna” : studii universitare de lungă durată cu diplomă de licenţă sau echivalentă în  următoarele domenii:  ştiinţe  juridice; ştiinţe administrative, ştiinţe economice; ştiinţe militare; informaţii şi ordine publică; pentru cei care au absolvit studii universitare în sistem ,,Bologna“: studii superioare de licenţă, ciclul I de studii universitare, în unul din următoarele domenii: ştiinţe  juridice; ştiinţe administrative, ştiinţe economice; ştiinţe militare; informaţii şi ordine publică; să aibă următoarea pregătire de specialitate: să fi absolvit studii de masterat sau studii postuniversitare în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei sau în domeniul management/studii superioare de lungă durată cu diplomă de licenţă absolvite anterior celor trei cicluri BOLOGNA într-unul din domeniile studiilor de bază sau în domeniul management/studii de master, ciclul II de studii universitare într-unul din următoarele domenii: management, drept, ştiinţe administrative, ştiinţe ale comunicării, sociologie, relaţii internaţionale şi studii europene, ştiinţe militare, informaţii şi securitate naţională sau ordine şi siguranţă publică; să îndeplinească cerinţele specifice din fişa postului, respectiv: să aibă gradul minim de inspector principal de poliţie;

să aibă permis de conducere, minim categoria „B”; să aibă sau să obţină autorizaţie de acces la informaţii clasificate pentru clasa secret de stat, nivel de secretizare – „ strict secret”; să aibă sau să obţină aviz pentru desemnarea/promovarea în structurile poliţiei judiciare; să aibă sau să obţină aviz pentru utilizarea bazelor de date ale Poliţiei Române; să aibă 2 ani vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei; să aibă 3 ani vechime în specialitatea structurii pentru care se organizează examen/concurs; să nu fie sub efectul unei sancţiuni disciplinare şi să nu fie puşi la dispoziţie, în condiţiile art. 65 din Legea nr. 360/2002, cu modificările şi completările ulterioare; să fi obţinut în ultimii 2 ani calificativul de cel puţin ,,BINE” la evaluarea/ aprecierea profesională individuală şi să fie declaraţi apt medical şi psihologic, pentru promovarea în funcţii de conducere.

Concursul  va avea loc la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Olt din municipiul Slatina, strada Mihai Eminescu, numărul 19, la data de 27.12.2017, începând cu ora 0900, şi va consta în susţinerea unei probe unice de selecţie, respectiv interviu structurat pe subiecte profesionale, din tematica și bibliografia stabilite de comisie. Înscrierile se fac personal, la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Olt din municipiul Slatina, Str. Mihai Eminescu, nrumărul 19, în zile lucrătoare, pe baza dosarului de recrutare, depus în volum complet, până la data de 27.11.2017, ora 1500. Relaţii suplimentare pot fi obţinute la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Olt – Serviciul Resurse Umane, telefon 0249/406500, interior 20111.

Ilie Bîzoi