300 locuri de muncă în domeniul agricol (recoltare zmeura), în Portugalia. Aceasta este oferta Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Olt, disponibilă prin intermediul reţelei EURES.
Durata contractului de munca este de aproximativ trei luni. Timpul de lucru este de 40 de ore/săptămână, cu posibilitatea ca, în timpul campaniei, în funcţie de producţie, să se efectueze ore suplimentare. Sunt solicitate persoane fără cazier, apte pentru munca la camp. Constituie avantaj experiența în agricultură (cu experiență în recoltarea zmeurei sau în munca în sere). Angajatorul asigură cazare contra cost-2euro/zi. Angajatorul oferă plata în avans a drumului până în Portugalia, iar suma aferentă deplasării se va deduce din primele salarii. Salariul de bază pentru culegători zmeură fără ore suplimentare/cu ore suplimentare: 603 euro brut/lună/1199 euro brut/lună.
Una dintre companiile angajatoare, JBI Group – Nuvem Maravilha, Lda., plătește 4,52 euro/zi lucrătoare, pentru alocația de hrană, plată efectuată la sfârșitul lunii, împreună cu salariul. Constituie avantaj–cunoștințe de bază de limba engleză/spaniolă/portugheză, dar nu este obligatoriu. Persoanele cu domiciliul în județul Olt, care corespund cerințelor posturilor oferite, trebuie să se adreseze consilierului EURES din cadrul Agenției Județene pentru Ocuparea Fortei de Muncă Olt, telefon 0249. 411. 002, pentru a fi înregistrate în baza de date pentru munca în străinătate. Înscrierea în baza de date pentru munca în străinătate se realizează pe baza următoarelor documente: Copie CI/BI; Adeverință medicală (apt pentru munca în străinătate); CV EUROPASS în limba română. Termenul limită pentru depunerea dosarelor este 15.01.2018. Selecția candidaților se va desfășura în două localități din țară: Roman (județul Neamț) – 17 ianuarie 2018 şi Brăila (județul Brăila) – 19 ianuarie 2018.
Ilie Bîzoi