Polițiștii, proteste în fața Prefecturilor

0
384

Polițiștii din Sindicatul Europol trec la cea de a doua etapă de proteste, cu prezență fizică, urmând ca de luni, 13 decembrie, să fie prezenți în fața prefecturilor din toată țara, pe 16 decembrie vor fi în fața MAI, iar pe 17 decembrie în fața celor trei partide politice aflate la guvernare. Oamenii legii cer aplica Legii 153/2017, prin care salariile lor ar urma să crească.

De la 1 decembrie, polițiștii au aplicat avertismente în toată țara.

Este foarte important să participăm activ la toate formele de protest și să-i determinăm pe guvernanți să respecte Legea 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. Este de apreciat implicarea manifestată de miile de colegi care, începând cu 1 decembrie, au aplicat avertismente scrise pentru faptele contravenționale constatate. Această primă formă de protest a generat primele reacții din partea ministrului finanțelor, care a recunoscut că obiectul protestului este legitim și că trebuie aplicată legea salarizării”, au declarat reprezentanții Sindicatului Europol.

Dacă cererile lor nu vor fi ascultate, polițiștii amenință cu refuzul efectuării muncii suplimentare de la 1 ianuarie 2022, refuzul de a mai efectua verificări în contextul epidemiei COVID.

„De asemenea, urmează să vă punem la dispoziție un model de NOTIFICARE prin care vă exercitați dreptul de a refuza efectuarea muncii suplimentare începând cu 01 ianuarie 2022 și refuzul de a mai efectua sarcini/atribuții (COVID19) pe care nu le aveți în fișa postului în situația în care nu va fi aplicată Legea 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. Este clar că ne vom putea apăra drepturile doar prin participarea în număr cât mai mare la formele de protest. Avem cele mai bune exemple ale protestelor din justiție (protestul magistraților prin suspendarea ședințelor de judecată) și sănătate (încetarea activității) în urma cărora, angajații din aceste sectoare de activitate și-au primit drepturile. De aceea vă cerem să ne sprijiniți ca să putem să ne obținem drepturile”, au mai precizat reprezentanții Sindicatului Europol.

Calendarul protestelor din fața prefecturilor:

13 decembrie

Maramureș între orele 11:00 – 13:00

Gorj între orele 13:00 – 15:00

14 decembrie

Mehedinți între orele 11:00 – 13:00

Vâlcea între orele 11:00 – 13:00

Bacău între orele 10:00 – 12:00

Vaslui între orele 10:00 – 12:00

Timiș între orele 10:00 – 12:00

Cluj între orele 10:00 – 12:00

Mureș între orele 10:00 – 12:00

15 dececembrie

Giurgiu între orele 11:00 – 13:00

Botoșani între orele 11:00 – 13:00

Satu Mare între orele 10:00 – 12:00

Alba între orele 11:00 – 13:00

Dolj între orele 12:00 – 14:00

foto:arhivă