Polițiștii locali, cu ochii pe șoferi

0
251

În ultima parte a lunii februarie, polițiștii locali au aplicat 278 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 85.780 lei. Cele mai numeroase amenzi au fost aplicate ca urmare a încălcării prevederilor OUG nr.. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice –  220 amenzi, după cum urmează: staționare interzisă – 31, opriri neregulamentare – 186, acces inerzis – 3. Totodată, s-au aplicat și 12 sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea normelor legale privind conviețuirea socială prevăzute de Legea nr.61/1991. Pentru un număr de 40 de autovehicule, polițiștii locali au fost nevoiți să dispună ridicarea acestora, intrucât prin maniera de staționare sau parcare, conducătorii autovehiculelor respective, riscau să pună în pericol viața pietonilor sau să producă ambuteiaje.

Au mai fost aplicate 46 sancțiuni pentru nerespectarea H.C.L. nr. 311/2018 referitoare la stabilirea de contravenții și aplicare sancțiuni pe raza municipiului Slatina.

În această perioadă au fost preluate 97 sesizări prin Dispeceratul Poliției Locale și  486 autosesizări prin intermediul sistemului de monitorizare video.