Polițiștii de la IPJ Olt, la cursuri de prim ajutor

0
178

Inspectoratul de Poliție Județean Olt, prin structura de pregătire profesională în colaborare cu reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență Olt organizează cursuri de prim ajutor adresate polițiștilor din Olt. Prima sesiune a cursurilor a avut loc în data de 7 septembrie 2022.

Viața unei persoane aflate în pericol, ca urmare a producerii unor accidente ce provoacă vătămări corporale, depinde, de multe ori, de momentul acordării primului ajutor și priceperea celui care intervine primul la fața locului.

Pregătirea polițiștilor în domeniul intervenției reprezintă o prioritate instituțională, sens în care, la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Olt, prin structura de pregătire profesională, începând de ieri 7 septembrie 2022 sunt organizate periodic, împreună cu reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență Olt, sesiuni de instruire pe linia acordării primului ajutor de bază, care se adresează, cu prioritate, polițiștilor ce acționează în segmentul stradal (ordine publică, poliție rutieră, poliție transporturi etc.).

Rațiunea organizării unor astfel de activități rezidă din faptul că, de cele mai multe ori, primii ajunși la fața locului, în cazul producerii unor evenimente din care au rezultat victime, sunt polițiștii de ordine publică, rutieră sau transporturi care se pot afla în situația de a acorda prim-ajutor persoanelor rănite, înaintea personalului specializat, cunoștințele de bază în acest domeniu fiind esențiale pentru salvarea vieților omenești”,au precizat reprezentanții IPJ OLT.