Poliția Olt s-a pus pe valutiști. Alte două persoane, prinse în flagrant delict

0
753

După ce miercuri patru persoane ce își fac veacul în zona Vacanța,  din municipiul Slatina au fost surprinse în flagrant delict în timp ce desfășurau activități de schimb valutar fără autorizație, joi alți doi valutiști au fost prinși de polițiști cu astfel de practici.

 În ziua de 21 iunie  au continuat activitățile desfășurate de lucrătorii de politie din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt – Serviciul de Investigare a Criminalității Economice pe linia prevenirii și combaterii faptelor ilicite ce se comit la regimul caselor de schimb valutar, de amanet și a schimburilor ilegale practicate de anumite persoane fizice neautorizate.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Olt, agentul șef Cristian Grigorescu, în urma verificărilor efectuate în zona “VACANȚA”, de pe raza municipiului Slatina,  au fost surprinse în flagrant două persoane de sex bărbătesc, cu vârste de 30 și 55 de ani, care desfășurau activități de schimb valutar fără autorizație. Aceștia au fost conduși la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Olt, în vederea legitimării și luării masurilor legale, ca urmare a nerespectării legislației în domeniu.

Astfel, au fost aplicate două sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 10.000 lei, pentru nerespectarea prevederilor Lg.12/1990 privind protejarea populației împotriva unor activități de comerț ilicite.  Ca măsură complementară, s-a dispus ridicarea în vederea confiscării a sumelor de bani tranzacționate în mod ilicit.

Ilie Bîzoi