E iarăşi dimineaţă ! Iar ieşi grăbit din casă, singur sau insoţit de o „mogâldeaţă” sau două
(de regulă), care trebuie să ajungă la şcoală sau grădiniţă. Iţi începi cursa prin aglomeraţie sperând în zadar că azi va fi altfel…
Indiferent dacă circuli pe jos sau cu maşina, n-ai cum evita complet impactul cu aerul de afară.
Acum e iarnă şi te aştepti, odată ieşit din casă, ca aerul rece şi curat să te trezească şi să te ajute să-ţi începi ziua într-un mod plăcut . Rămâi însă şocat să vezi că realitatea este cu totul alta. Aerul este rece, într-adevăr, dar…cam atât. Ba nu, în unele zile poate fi şi umed, ceea ce îl face şi mai irespirabil. Primul reflex este să-ţi acoperi gura şi nasul şi să-i îndemni şi pe cei mici să facă la fel. De câte ori i-ai spus copilului tău „Ridică-ţi fularul, să nu răceşti !” ?!
De fapt, nu temperatura scăzută este principalul „inamic”, ci compoziţia aerului pe care îl
respirăm. De ce ?! Aţi privit zăpada la 2-3 zile după ce a nins ? La început era albă, apoi a devenit din ce în ce mai gri, pe măsură ce au trecut zilele. Cu cât intervalul scurs de la depunerea sa a fost mai lung, iar circulaţia aerului şi umiditatea mai crescute, cu atât nuanţa de gri este mai închisă. De asemenea, aţi constatat că în zilele cu ceaţă respiraţi mai greu ? Totuşi, este mare diferenţă între ceaţa de la munte (unde aerul este curat) şi ceaţa dintr-un oraş, în special unul ce „suferă”, pe lângă poluarea cu gaze de eşapament şi de poluare industrială, iar vegetaţia este insuficientă. Într-o zonă cu aer curat, chiar dacă traversezi un nor de ceaţă, discomfortul la inspirare este redus şi trecător, în timp ce într-un oraş îţi produce senzaţia de „sufocare”. Şi este o senzaţie pe care o resimţi pe întreg traseul căilor respiratorii, începând cu căile superioare şi terminând cu
ultimele celule ale plămânilor, unde sângele preia „particulele ucigaşe” şi le transportă prin sistemul circulator spre organe .
Este vorba despre PM 10, sau „pulberi în suspensie”, cum sunt numite în limbaj de specialitate .
O astfel de particulă este de 1000 de ori mai mică decât o celulă roşie sangvină, aşadar capabilă să depăşească orice barieră naturală din corpul nostru şi să se depună oriunde în organism. Aceste”particule ucigaşe” pot conglomera, formând trombi ce pot „astupa” vasele de sânge, cauzând astfel accidente vasculare grave, în special la nivelul plămânilor, inimii şi creierului, soldate adesea cu deces.
De asemenea, acest „balast” acumulat în corp, prin toxinele conţinute poate produce modificări de natura canceroasă la nivelul celulelor organismului.
Singurul mod de a le evita este să ne ferim cât mai mult de inhalarea lor. Cum ?! Evitând ieşirile lungi, în special pe cele ale copiilor, atunci când aerul „miroase” şi mai ales în zilele cu ceaţă.
Pentru că, da, din fericire aceste particule au un miros chimic, specific, care creează o senzaţie de discomfort şi iritaţie la nivelul nasului şi gâtului. Iată o situaţie în care cei alergici se pot considera „privilegiaţi”, deoarece ei sunt primii în măsură să depisteze aceste noxe şi să le evite. Un ajutor de nădejde poate fi şi consumul de lichide ( 1,5l – 2 l /zi ), care prin îmbunătăţirea fluxului sangvin ajută la eliminarea acestui „steril” din corp.
Un alt mijloc de a evita inhalarea acestor pulberi şi de fapt, cel mai eficient, ar fi înlocuirea cât mai frecventă a filtrelor folosite în industrie, la coşurile de evacuare. Vom şti că s-au luat cu adevărat măsurile necesare pentru evitarea poluării atunci când la 2-3 zile după ce a nins, zăpada va rămane cât mai curată. Nu vorbim de zăpada din localitate, ci de cea de pe câmpurile din jurul oraşului, acolo unde poluarea cu noxe de eşapament este mult mai redusă. Până atunci…La următoarea ninsoare, priviţi zăpada ! Ce se vede deasupra ei se află şi în plămânii noştri . Ai noştri,ai voştri…Şi cel mai grav, al copiilor tuturor .
Priviţi zăpada ! Şi mai ales cum ştie ea să „demaşte mizeria”. Nu doar pe cea din aer, ci orice fel de „mizerie”…….
KARA DENIZ
