Ploile puternice în Olt

Date:

Meteorologii au emis sâmbătă o avertizare Cod galben de ploi și vânt valabilă în 14 județe din țară. Potrivit ANM, sunt vizate județele Alba, Hunedoara, Caraș-Severin, Sibiu, Gorj, Mehedinți, Vâlcea, Dolj, Olt, Argeș, Teleorman, Giurgiu, Dâmbovița și Prahova.

În aceste zone vor fi perioade cu instabilitate atmosferică. Aceasta se va manifesta prin averse și cu caracter torențial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului (cu rafale de 50-60 km/h) și izolat grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, local, cantitățile de apă vor fi de 20-30 l/mp și pe arii restrânse, îndeosebi în nordul Olteniei, de peste 50-60 l/mp.

Avertizarea este în vigoare de sâmbătă de la ora 10.00 până duminică la ora 12.00. Sâmbătă, manifestări de instabilitate atmosferică, dar pe arii mai restrânse, vor fi și în Dobrogea, restul Munteniei și al zonei

Distribuie

spot_imgspot_img

Anunțuri

More like this
Related

Echipa TSD Slatina alături de Iancu și Floreanu au împodobit bardul

În fiecare an, tinerii social-democrați împreună cu deputatul Marius...

Deputatul Mihai Țiu: ”Zbor lin către eternitate, domnule General Radu Theodoru!”

Generalul (în retragere) Radu Theodoru, una dintre cele mai...

Subvențiile care intră la plată în luna ianuarie, anunțate de ministrul Florin Barbu

Fermierii din România vor primi în luna decembrie subvenţia la...