Ploi, în sudul țării. Pot cădea și 40 de litri pe metrul pătrat

0
276

Meteorologii au emis o informare meteorologică, valabilă în intervalul 8 martie, ora 16.00, și până pe 10 martie, ora 23.00.

„În intervalul menționat, va ploua în toată țara, iar în jumătatea de sud, în intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși local 15 l/mp și izolat 35…40 l/mp. În regiunile sud-estice, temporar instabilitatea atmosferică va fi mai accentuată și se va manifesta prin averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului și posibil grindină. La munte, mai ales la altitudini de peste 1.700 metri, precipitațiile vor fi predominant sub formă de lapoviță și ninsoare”, spun meteorologii.

Marți, 10 martie, în regiunile estice, sud-estice și sud-vestice vântul va avea unele intensificări, cu viteze de 45…55 km/h și izolat 60 km/h.