Plecări pe bandă rulantă din PNL Olt

0
1304

Această săptămână se încheie cu zeci de demisii din PNL Olt. Unii dintre liberalii care au ales să părăsească organizația de la Olt o fac pentru a-l urma pe Ludovic Orban la Forța Dreptei, partid fondat recent de fost președinte al Partidului Național Liberal.

Printre cei ce și-au încheiat socotelile cu PNL Olt se numără: Sorin Țîrcomnicu, fost președinte și, în mai multe rânduri, vicepreședinte al PNL Slatina, ca și fost consilier local, Ioan Popa (vicepreședinte), Cătălin Nedelcu, vicepreședinte al PNL Olt în perioada 2017 – 2018, Cătălin Andronesi (trezorier), consilierul local Marian Doagă (prim-vicepreședinte), Yani Mihalache, președinte al oamenilor de afaceri din cadrul PNL Olt, Albert Marian Nenu, membru în Biroul Politic Municipal, și Marius Dumitrel, membru fondator al PNL Scornicești.

Cu sufletul cuprins de o imensă dezamăgire, după aproape două decenii petrecute în Filiala PNL OLT, astăzi mi-am scris demisia din Partidul Național Liberal. Nu pot să tolerez minciuna și mai ales trădarea electoratului care și-a pus speranțele în noi. Alături de mai mulți colegi am făcut acest gest, pentru că în PNL nu se mai regăsesc foarte mulți care credeau în Liberalism. Asta se întâmplă când la conducere ajung așa cum ajung oameni terni, slabi ce își urmăresc doar propriul interes și cel mai important, care își demonstrează nonvaloarea în alegeri. Pentru a continua pe același drum ca și până astăzi, voi continua lupta politică alături de Ludovic Orban și Partidul Forța Dreptei. O să urmeze un val de demisii din rândurile PNL OLT.” a declarat Sorin Țîrcomnicu.

În această seară, mi-am anunțat demisia din organizația PNL Slatina, Filiala Olt… (după o jumătate de viață petrecută sub pecetea liberalismului, a credinței nesimulate, departe de trocurile murdare, alături fizic de oamenii loiali, indeciși, sau critici…). Mă cunoașteți, nu intru în detalii, acum, privitor la motive… ohoooo, și câte sunt… O să revin! Sărbători fericite, prieteni!” a precizat Cătălin Andronesi.