De 1 mai 2018, PSD Olt şi-a dat întâlnire cu membrii şi simpatizanţii săi în mai multe localităţi ale judeţului. La Slatina, Caracal, Scorniceşti sau Piatra Olt, liderii locali ai PSD i-au cinstit cum ştiu ei mai bine pe cei care le-au onorat invitaţia. La iarbă verde, cu mici şi bere din belşug pe toate mesele, cei prezenţi s-au distrat copios, încingând şi numeroase hore şi sârbe, pe acorduri de muzică populară.
Profitând şi de vremea splendidă, circa 1.500 de slătineni au umplut tot spaţiul disponibil de pe malul Oltului, în zona staţiei de epurare a oraşului, spre „Plaja Olt”. Organizatorii şi-au primit oaspeţii cu mici, cârnăciori, copane de pui, cotlete etc., frumos şi apetisant rumenite pe grătare, însoţite de bere şi sucuri pe toate gusturile. Artiştii Ansamblului Profesionist „Doina Oltului” au fost extrem de generoşi în a-şi etala tot talentul şi profesionalismul, interpretând melodii care să-i încânte pe slătineni, să-i facă să se simtă bine într-o zi frumoasă, în mijlocul naturii.
Aleasă de PSD ca loc de petrecere încă din 2009, zona din jurul staţiei de epurare a oraşului, cunoscută mai mult sub denumirea populară de Căcâna, s-a dovedit şi de data aceasta neîncăpătoare. La un moment dat, făcându-şi cu greu loc printre cei prezenţi, au sosit şi liderii PSD, în frunte cu vicepremierul României, Paul Stănescu. Alături de domnia-sa au fost Marius Oprescu, preşedintele Consiliului Judeţean Olt, Emil Moţ, primarul municipiului Slatina, senatorul Renică Diaconescu, deputaţii Alexandru Stănescu şi Marius Iancu, precum şi o serie de conducători de instituţii.
O adevărată baie de mulţime pentru aceşti lideri, care nu au scăpat de asaltul ziariştilor. Bineînţeles, cel mai asaltat a fost d-l Paul Stănescu, pentru care întâlnirile de acest fel reprezintă şi un prilej de a lua pulsul oamenilor, de a le asculta dorinţele şi supărările. Totodată, răspunzând unor critici la adresa unor astfel de manifestări, vicepremierul României a spus:
„Sunt mulţi ani de când ne vedem împreună aici, mai ales că 1 Mai nu cred că este o tradiţie comunistă. Vorbim de primele cereri de la Chicago, în 1836, muncitorimea a cerut opt ore de lucru. Și este frumos că ne vedem cu toţii, că mă întâlnesc cu toţi colegii, cu mulţi oameni pe care îi cunosc, dar și cu cei pe care nu îi cunosc. Este o mare bucurie să vin aici la Slatina, în judeţul meu și felicit organizaţia Slatina şi pe domnul Emil Moţ, primarul și președintele organizației, pentru că face acest lucru şi sper să putem să ne vedem în fiecare an. Sigur, nu ne putem vedea în anii electorali, însă e bine când ne putem vedea la astfel de ocazii, când putem să stăm de vorbă, să bem o bere, să stăm la coadă la mici, să ascultăm muzică”.
De asemenea, răspunzând unei întrebări care sugera că nu prea mai este muncitorime în Slatina şi în judeţul Olt, vicepremierul şi ministrul Dezvoltării a contraargumentat:
„Cred că, din punct de vedere al platformei industriale, raportat la numărul oamenilor care locuiesc în oraș, municipiul nostru stă cel mai bine la nivel naţional şi nu exagerez spunând acest lucru. Platforma industrială Slatina este cea mai puternică din ţară, cred, cu unităţi de tradiţie şi de mare anvergură. Asta și comparativ cu perioada de dinainte de ’89, pentru că s-au diversificat, au venit multe firme cu tradiţie, cu anvengură mondială și nu poate decât să fie bine acest lucru”.
La rândul său, d-l Marius Oprescu, care este şi preşedintele executiv al PSD Olt, a vorbit despre importanţa întîlnirilor de acest fel, între conducerea PSD și membrii și simpatizanții partidului:
„Dacă vorbim de Organizația Slatina, încă din 2009 am început această tradiţie şi iată că o continuăm în fiecare an în care legea ne-a permis. Pentru că, aşa cum ştiţi, în anii electorali nu putem să facem acest lucru. Românii păstrează însă tradiţia şi, fiind o zi liberă, de 1 Mai ies la iarbă verde și în mod neorganizat. Probabil că, azi, la un moment dat, vor veni aproximativ 1.500 de oameni aici”, a declarat Marius Oprescu.
Despre semnificaţia deosebită a zilei de 1 Mai la români, a vorbit senatorul Renică Diaconescu:
„Este o tradiție a Partidului Social Democrat la Olt. Probabil va fi ultimul eveniment de acest gen, pentru că încep alegerile și se va interpreta tendenţios, dacă am mai face astfel de manifestări. Din fericire, pentru români 1 Mai este o zi de sărbătoare. În străinatate se sărbătorește prin manifestări de stradă și prin ură. La noi s-a împământenit altfel și vom continua așa, pentru că, totuși, suntem un partid de stânga”.
Mai aproape de caracaleni, cu inima, cu gândul şi cu fapta, deputatul Dan Ciocan a fost alături de primarul municipiului Caracal, Liviu Radu şi de organizaţia PSD Caracal în organizarea petrecerii câmpeneşti la care au venit sute de caracaleni. La fel ca la Slatina, şi la Caracal oamenii au jucat, au ascultat muzică şi s-au „luptat” cu mici şi bere, totul venind din partea organizatorilor. Referindu-se la semnificaţia întâlnirii de la Caracal, d-l deputat Dan Ciocan a spus:
„În fiecare an păstrăm tradiția și îi invităm pe membrii și simpatizanții noștri de partid, dar și alte persoane, să sărbătorim împreună Ziua Internațională a Muncii, așa cum se obișnuiește în toată țara. Este un eveniment important care ne adună, socializăm, ne distrăm, ne simțim bine. Toate astea cu atât mai mult, cu cât de anul viitor nu vom mai putea organiza astfel de manifestări câmpenești, întrucât intrăm în alegeri electorale. Alegeri vom avea și în 2020, așa că o lungă perioadă nu ne vom mai întâlni de 1 mai”.
Prezent şi la Slatina, d-l deputat Alexandru Stănescu a ţinut să fie prezent şi la Caracal, alături de prietenul său, Dan Ciocan, şi de toţi ceilalţi prieteni de aici: primarul Liviu Radu, Adrian-Ionuţ Chesnoiu, şeful Agenţiei Naţionale pentru Investiţii Rurale, consilierii judeţeni Lucian Bondrescu şi Victor Vătămanu, consilierii locali şi multe alte personalităţi ale oraşului, între care ţinem să-l remarcăm pe Ion Marian Doldurea, un om de afaceri proeminent, dar şi un om cu o inimă cât un infinit, pentru cultură.