Peste 400 de locuri de cazare pentru refugiații din Ucraina, în Olt

0
311

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Olt a adoptat luni, 7 martie, Hotărârea nr. 23/07.03.2022 cu privire la stabilirea spațiilor de cazare puse la dispoziție la nivelul județului, pentru cetățenii străini sau apatrizii aflați în situații deosebite care provin din zona conflictului armat din Ucraina.

Peste 400 de locuri de cazare pentru ucrainenii care au fugit din calea războiului sunt disponibile în Olt.

„Astfel, la nivelul județului Olt sunt disponibile 163 de locuri dispuse în 4 spații de cazare puse la dispoziție de către autoritățile locale și aproximativ 250 de locuri în spații de cazare puse la dispoziție de către 20 de agenți economici, menționând, totodată, că numărul de locuri disponibile poate fi majorat în funcție de solicitări. În acest scop, în județul nostru și-au arătat deja solidaritatea 32 de persoane care s-au oferit să sprijine refugiații cu spații de cazare, iar alte 3 persoane oferă sprijin cu produse alimentare. Alocarea acestor spații de cazare se va realiza prin intermediul Centrului Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției Olt din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Olt”, se arată într-un comunicat al Prefecturii Olt. 

Reamintim cetățenilor care doresc să ofere un sprijin că a fost înființată în acest scop linia telefonică cu numărul 0756087574, care funcționează 24 din 24 de ore, sau că se pot înscrie pe platforma lansată de Guvernul României ”Ucraina – Împreună ajutăm mai mult”, completând link-ul https://docs.google.com/forms/d/e/1FAIpQLSeyirIDJ2dD-SMm8wPLRxLTdagDQoCxVY-QBn1uE2t7GUZnjQ/viewform, unde sunt centralizate ofertele de ajutor pentru refugiații din Ucraina sub forma spațiilor de cazare, bunurilor materiale, produselor alimentare, serviciilor sau facilităților de transport.

Lista cu spațiile de cazare din Olt nu a fost făcută publică de către autorități.

Potrivit unor surse, hotelurile din județ care s-au înscris pe lista spațiilor destinate cazării pentru refugiații din Ucraina, grav afectați în urma războiului pornit de Rusia, sunt: Zytto Slatina, Bulevard Slatina, Antari, RTX, City, Retro Caracal, Casa Marly Caracal și GIA Suites Caracal.

Cele opt hoteluri din județul Olt care oferă spații de cazare pentru refugiați ar putea primi de la stat 100 de lei pe noapte, de persoană, numai că trebuie să ceară acești bani. Guvernul a alocat peste 200 de milioane de lei pentru cazarea a 70.000 de ucraineni, tarifele fiind de 100 de lei pe noapte de persoană, la privat, și 50 de lei pe noapte de persoană, la stat. Astfel, unitățile de cazare vor putea cere decontarea cheltuielilor pe care le au cu refugiații la Inspectoratele Județene pentru Situații de Urgență, în baza documentelor justificate. Potrivit legislației, și persoanele fizice care au primit în locuințele lor persoane din Ucraina ce au fugit din calea războiului pot primi câte 20 de lei pe zi de persoană, pentru mâncare.