Peste 31.000 de olteni primesc pachete cu alimente de la Uniunea Europeană

0
351

La nivelul județului Olt, acțiunea de distribuire a pachetelor cu alimente oferite de Uniunea Europeană prin Programul Operațional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate primăriilor din judeţ se află în plină desfășurare. Acțiunea se va desfășura în perioada 1-8 februarie, urmând ca după această dată acestea să ajungă la persoanele nevoiaşe. La nivelul județului, peste 31.000 de persoane primesc aceste pachete.
„Produsele vor fi recepționate de către fiecare unitate administrativ-teritorială din județul Olt, sub coordonarea Instituției Prefectului, în perioada 1-8 februarie 2021, în termen de 60 de zile acestea urmând a fi distribuite beneficiarilor finali”, se arată într-un comunicat al Prefecturii Olt.

Beneficiarii finali sunt:

a) Familiile și persoanele singure cărora le este stabilit, prin dispoziție scrisă a primarului, dreptul la un venit minim garantat acordat în baza Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările și completările ulterioare;

b) Familiile beneficiare de alocație pentru susținerea familiei acordată în baza Legii nr. 277/2010 privind alocația pentru susținerea familiei, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

c) Persoanele/familiile aflate temporar în situații critice de viață, respectiv victime ale calamităților, persoane dependente și în alte situații asemănătoare stabilite prin anchetele sociale și care se află în situații deosebite de vulnerabilitate, precum și persoanele care locuiesc în așezările informale. Acordarea de sprijin categoriilor de persoane prevăzute la lit. c) se realizează numai în cazul în care există stocuri de produse de igienă și alimente după epuizarea distribuirii către categoriile prevăzute la lit. a) și b).

Pachetul conține următoarele produse:
– alimente: făină albă de grâu (5 kg), mălai (4 kg), paste făinoase (800 g), ulei (4 l), zahăr (2 kg), orez (4 kg), 5 conserve din carne de vită a câte 300 g, 3 conserve din carne de porc a câte 900 g, 5 conserve pate de ficat de porc a câte 200 g, 2 borcane de compot de fructe a câte 720 ml, 1 borcan de gem de fructe (360 g), 1 borcan de gem de fructe dietetic (360 g).